În perioada 20 iulie – 1 august, România va fi gazda Campionatului European de fotbal Under 19. Echipa națională a țării noastre va face parte din grupa A a acestui turneu final, alături de Cehia, Irlanda și Grecia, în vreme ce în grupa B vor evolua echipele Spaniei, Turciei, Belgiei și Serbiei. Unul jucătorii de bază ai formației pregătite de Lucian Burchel este suceveanul Tiberiu Serediuc, fotbalist legitimat în prezent la gruparea de Liga a II-a CS Otopeni. Chiar dacă a fost nevoit să părăsească pentru două zile cantonamentul lotului național de juniori pentru a participa la Suceava la înmormântarea bunicului său, fotbalistul în vârstă de 18 ani este încrezător ca va face un turneu final reușit, iar echipa României va obține o clasare cât mai bună. „În această fază a competiției nu mai sunt echipe slabe, cu toate că s-ar putea spune că am avut puțină șansă la tragerea la sorți. Cu toții suntem conștienți că o evoluție bună la o competiție de o asemenea anvergură poate reprezenta o rampă de lansare în carieră, așa că suntem deciși cu toții să nu lăsăm să ne scape această oportunitate”, a declarat Serediuc.
Partidele acestei competiții se vor desfășura pe stadioanele din Berceni, Mogoșoaia, Chiajna și Buftea.