Echipa națională de tineret a României a susținut în decurs de doar patru zile două meciuri importante în preliminariile Campionatului European de anul viitor. Din lotul reprezentativei pregătite de Cristi Dulca a făcut parte și suceveanul Doru Popadiuc, fotbalist care activează în prezent la clubul de primă ligă FC Voluntari.
Dacă în prima partidă, disputată la Mediaș, și câștigată cu scorul de 4-0 în fața reprezentativei Under 21 a Luxemburgului, Popadiuc a evoluat pe tot parcursul reprizei secunde, fiind introdus în teren în locul clujeanului Păun, acesta nu a fost utilizat nici un minut în confruntarea de marți, din deplasare, cu Danemarca, încheiată cu scorul de 3-1 în favoarea gazdelor. România se află pe locul al doilea în grupa din care face parte, în condițiile în care echipa clasată pe primul loc la finalul campaniei se va califica direct la Campionatul European, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.
Doru Popadiuc a început fotbalul la Cetatea Suceava, sub îndrumarea antrenorilor Radu Cașuba și Cornel Dârman, fiind înregimentat de Ceahlăul Piatra Neamț încă de la vârsta junioratului. În sezonul trecut a făcut parte din lotul grupării Steaua București, de unde a ajuns la FC Voluntari, în această vară.