Fotbalistul sucevean Doru Popadiuc, care în ultimii ani a evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamț, perioadă în care a devenit un obișnuit al loturilor naționale de juniori și tineret ale României, a făcut ieri un pas important în carieră, semnând un contract pe o perioadă de 5 ani cu cea mai titrată echipă din România, Steaua București. Jucătorul în vârstă de 20 de ani va câștiga 5.000 de euro în primul sezon la Steaua, urmând ca salariul să-i crească progresiv de la o stagiune la alta. Doru Popadiuc evoluează ca mijlocaș lateral, putând acoperi ambele flancuri. Noul jucător al Stelei a început fotbalul la Cetatea Suceava, sub îndrumarea antrenorilor Radu Cașuba și Cornel Dârman.
Împreună cu Popadiuc vor ajunge în iarnă la Steaua alți doi echipieri ai Ceahlăului, este vorba de Cătălin Ștefănescu și Sebastian Chitoșcă. Suma totală a tranzacției este de 150.000 de euro, însă nemțenii vor primi în conturi doar o treime din sumă, pentru că restul de 100.000 de euro reprezintă o datorie mai veche către roș-albaștri, în contul transferului lui Andrei Dumitraș.