Comitetul director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) a propus patru scriitori români pentru nominalizările pentru Premiul Nobel pentru Literatură 2014.
Potrivit paginii electronice a USR, „Uniunea Scriitorilor din România se află printre instituțiile și asociațiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitația de a propune scriitori pentru premiul Nobel. Anul acesta, Comitetul Director al USR i-a propus pe următorii scriitori: Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Varujan Vosganian”.
Criteriile de care s-a ținut cont în vederea propunerii celor patru scriitori au fost „valoarea lor și traducerile în limbile străine”, potrivit reprezentanților USR.
Din Comitetul Director al USR fac parte: Nicolae Manolescu – președintele USR, Varujan Vosganian – prim-vicepreședintele USR, Gabriel Chifuv – vicepreședintele USR, Adrian Popescu – membru din partea Filialei Cluj, Cassian Maria Spiridon – președintele Filialei Iași, Dan Mircea Cipariu – președintele Filialei București – Poezie, Aurel Maria Baros, președintele Filialei București – Proză, și Mircea Mihăieș – membru din partea Filialei Timișoara.
Opere traduse în peste 20 de limbi
Născut în 1936, la Suceava (Burdujeni), Norman Maneaeste unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români contemporani, cu o reputație internațională.
Debutul său literar a avut loc în 1966, publicând numeroase volume de atunci – „Captivi” (1970), „Atrium” (1974), „Cartea fiului” (1976), „Zilele și jocul” (1977), „Anii de ucenicie ai lui August Prostul” (1979), „Plicul negru” (1986), „Despre Clovni: Dictatorul și Artistul” (1997), „Întoarcerea huliganului” (2003), „Plicuri și portrete” (2004), „Fericirea obligatorie” (2004), „Vorbind pietrei” (2008), „Variante la un autoportret” (2008), „Vizuina” (2009), „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian” (2010), „Cuvinte din exil” (împreună cu Hannes Stein, 2011). Operele sale au fost traduse în peste 20 de limbi.
Manea a fost distins cu premiul Médicis Etranger, cel mai prestigios premiu francez pentru un roman scris în altă limbă decât franceza, acordat romanului „Întoarcerea huliganului” în 2006, a primit Ordinul Meritul Cultural de la Președintele României în 2007, a primit premiul MacArthur (1992) și bursa Guggenheim (1993). Totodată, este membru onorific al Royal Society of Literature, Marea Britanie.
În 2010 a primit titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor din partea Guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Național pentru Literatură.
Norman Manea a fost deportat în Transnistria pe când avea 5 ani, întorcându-se cu familia, în România, în anul 1945. În 1986 a părăsit România și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a fost profesor universitar la Bard College, New York.
Nominalizare
Suceveanul Norman Manea, propus pentru premiul Nobel pentru Literatură 2014
