Inginerul pensionar Nicolai Oprea, care, cu câteva zile în urmă, a lansat la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” lucrarea „Constructorii de mașini din Suceava. Cronică ilustrată”, o monografie a Întreprinderii de Mașini Unelte (IMU) Suceava (unitate industrială în care a lucrat timp de 26 de ani, îndeplinind funcțiile de șef producție, inginer-șef și director comercial), a primit sâmbătă, prin corespondență, două diplome care i-au fost conferite la Expoziția „LIBRAFILA 2011”, de la Cluj-Napoca.
Dacă o altă lucrare a lui Nicolai Oprea, „Suceava – cronică ilustrată” (album cartofil tipărit cu sprijinul Primăriei Suceava) a fost premiată cu „Diploma în rang de medalie de argint mare” la expoziția filatelică națională „EFIRO 2004”, iată că la Expoziția „LIBRAFILA 2011” (manifestare națională cu participare internațională de literatură filatelică, organizată de Federația Filatelică Română împreună cu Asociația Filateliștilor din județul Cluj și Gruparea de filatelie tematică Crucea Roșie – Medicină) este recompensată cu „Diplomă în rang de medalie de vermeil” (80-84 puncte) monografia cartofilă „Bucovina – cronică ilustrată”.
Se cuvine să spunem că pentru această lucrare autorul a obținut și anul trecut o merituoasă distincție (diploma și placheta cu logoul manifestării) la Expoziția Internațională a Filateliștilor Feroviari „FERPHILEX 2010”, de la Munchen, unde a fost singurul român care a participat cu o lucrare proprie la secțiunea de literatură.
Tot la „LIBRAFILA 2011”, lui Nicolai Oprea i s-a conferit „Diploma în rang de medalie de bronz” (60-64 puncte) pentru lucrarea pe suport multimedia „Eseu despre leu”, o pledoarie în scopul popularizării filateliei și cartofiliei, care reunește imagini simbolice, mitologice, astrologice, religioase, artistice care au ca motiv leul, regele animalelor.