Schimbare

Suceveanul ”Mitosh”, cel care-i șantaja pe șoferii ucraineni și le cerea taxă de protecție, eliberat din arest



Dumitru Corocăescu, zis ”Mitosh”
Dumitru Corocăescu, zis ”Mitosh”

Dumitru Corocăescu, zis ”Mitosh”, individul pus sub acuzare de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava pentru că șantaja și cerea taxă de protecție unor ucraineni, a fost eliberat din arestul IPJ Suceava. Acesta avea patru luni de când era arestat, iar prelungirea acestei măsuri a fost solicitată de procurorii DIICOT, dar atât completul de drepturi și libertăți de la Tribunal, cât și cel de la Curtea de Apel Suceava au decis că poate fi cercetat în continuare sub control judiciar. ”Mitosh” va pleca acasă, dar are o serie de obligații pe care trebuie să le respecte. Celelalte trei persoane implicate în acest caz, Alina Ionela Corocăescu, Virgil Iulian Bîrlescu și Petru Codriță Butnar, sunt cercetate sub control judiciar de mai multă vreme.
Procurorii DIICOT îi acuză pe cei patru că au identificat mai mulți transportatori ucraineni, care efectuau curse pe traseul Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava – Cernăuți și retur. Potrivit unui comunicat de presă, sucevenii i-ar fi constrâns pe ucraineni să plătească periodic o taxă de protecție, convingându-i că doar în acest fel pot efectua activitățile de transport.
”De asemenea, pentru a determina persoanele vătămate să plătească sumele de bani, grupul infracțional ar fi recurs la amenințarea cu acte de violență, la întrebuințarea de acte de lovirea sau alte violențe, la efectuarea de sesizări ale autorităților, cu privire la faptul că cetățeni ucraineni ar fi efectuat, fără drept, transport de persoane. Totodată, pentru a controla activitatea desfășurată de transportatori, cel puțin un membru al grupului infracțional organizat s-ar fi deplasat în zona aeroportului în intervalele de timp în care ar fi aterizat sau ar fi decolat curse aeriene internaționale. În această modalitate, grupul infracțional organizat a obținut aproximativ 10.000 de euro pe lună de la transportatorii ucraineni”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Gruparea s-a constituit în cursul anului 2022, iar pentru a documenta activitatea infracțională, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au efectuat 4 percheziții domiciliare.



Recomandări

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină