Canotaj

Suceveanul Mihăiță Iliuț, o nouă speranță a canotajului românesc

Suceveanul Mihăiță Iliuț, o nouă speranță a canotajului românesc
Suceveanul Mihăiță Iliuț, o nouă speranță a canotajului românesc

În condițiile în care sportul sucevean este pe chituci, există încă destui tineri de la noi din județ care reușesc să se afirme după ce au fost descoperiți de căutători de talente de la alte cluburi din țară. Unul dintre aceștia este Mihăiță Iliuț, din Vicovu de Jos, care a reușit să-și câștige un loc în lotul național de canotaj pentru juniori, concurând pentru clubul LPS Orșova. La cei doar 17 ani ai săi, Mihăiță se poate lăuda cu titlul mondial cucerit la Campionatele Mondiale din Lituania din acest an, în proba de patru rame fără cârmaci, aflându-se în barcă cu un alt sucevean, câmpulungeanul Cosmin Macovei. Anul 2013 a fost, de altfel, cel mai important din cariera internațională a lui Mihăiță Iliuț, acesta mai trecându-și în palmares două titluri de vicecampion european, împreună cu echipajele României de patru rame + cârmaci și opt rame + cârmaci, printre coechipieri regăsindu-se un alt câmpulungean, este vorba de Sergiu Bejan. Ultimele rezultate obținute de Mihăiță Iliuț vin de la Campionatele Balcanice din Serbia, care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Suceveanul nostru a izbutit să urce din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, în probele de patru rame fără cârmaci și opt rame + cârmaci.
Aceste rezultate îl recomandă pe Mihăiță ca o viitoare mare speranță a canotajului românesc. Suceveanul în vârstă de doar 17 ani se pregătește de zor la Orșova pentru a-și face un nume în acest sport sub îndrumarea antrenorilor Vasile Cuzmanovici Săulică, Mariana Maliș și Cristian Maliș, acesta din urmă fiind de loc din orașul Gura Humorului. „Visul meu cel mai mare este să cuceresc o medalie la Olimpiadă. Canotajul este un sport foarte solicitant, însă nu-mi este frică de muncă. Îmi doresc să fiu sănătos, pentru a putea să-mi îndeplinesc obiectivele pe care mi le-am propus”, a declarat Mihăiță Iliuț.

Recomandări

Elisabeta Lipă a vizitat noua Bază Nautică din Fălticeni și a anunțat deschiderea unui Centru Național de Canotaj pentru Juniori

Elisabeta Lipă a participat la deschiderea noii baze nautice pentru canotori de la Fălticeni