Atleții juniori II din județul Suceava au început competițiile oficiale în weekend, la București, acolo unde au avut loc finalele Campionatului Național de Sală. Sucevenii nu au făcut o simplă excursie la aceste finale, întorcându-se acasă cu cinci medalii, din care trei titluri de campion național și două locuri doi. Cea mai bună evoluție din acest concurs a avut-o sportivul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Mihai Romaș, cel care a devenit campion național în probele de 400 și 800 de metri. Sportivul pregătit de antrenorul Iustin Tătărău a câștigat proba de 400 de metri fără probleme, cu timpul de 51 de secunde și 41 de sutimi, dar a câștigat medalia de aur și la 800 de metri, cu timpul de un minut, 56 de secunde și 19 sutimi, în ciuda faptului că nu era favorit la prima poziție pe podium.
„Iulian s-a concentrat foarte bine în cele două probe și a prins un vârf de formă ce l-a ajutat să câștige două titluri de campion național, deși nu era favorit. Cred că Iulian are un potențial foarte mare și după aceste rezultate a fost propus pentru lotul României ce va participa la mondialele din Franța”, a declarat antrenorul Iustin Tătărău.
Un alt titlu de campion național a revenit Clubului Sportiv Municipal Suceava prin sportivul Bogdan Macovei, antrenat de Erzilia Țâmpău, cel care în ciuda unor dureri la genunchi a terminat primul proba de 1.500 de metri, cu timpul de 4 minute, 9 secunde și 14 sutimi.
Pe lângă cele două titluri de campion, LPS Suceava a mai câștigat încă două medalii de argint prin Iuliana Chelaru. Atleta pregătită de antrenorul Toader Flămând a terminat pe locul doi proba de 800 de metri, cu timpul două minute, 12 secunde și 20 de sutimi, într-o cursă în care a alergat alături de sportive cu rezultate foarte bune și la seniori. Iuliana Chelaru s-a evidențiat și la 1.500 de metri, probă în care a câștigat titlul de vicecampioană națională, cu timpul de 4 minute, 38 de secunde și 4 sutimi.





