Cumpărat de Adrian Porumboiu de la Cetatea încă din 2007, pe când era internațional de juniori, portarul sucevean Mihai Luca nu a reușit să se impună la FC Vaslui. Fiind urmărit constant de blestemul accidentărilor, fostul goal-keeper al echipei naționale de juniori a României a ieșit ușor-ușor din circuitul marii performanțe, ajungând în ultimele două sezoane să apere buturile unor formații de pluton din Liga a III-a, este vorba de Cetatea Târgu Neamț și CSM Pașcani. După atâtea ghinioane, fotbalul pare să-i mai dea o șansă jucătorului ajuns acum la vârsta de 23 de ani. Deoarece portarul titular al Vasluiului Dușan Kuciak nu s-a prezentat la startul pregătirilor, iar formația patronată de Adrian Porumboiu are interzis la transferuri din partea UEFA, antrenorul Viorel Hizo a decis să apeleze la serviciile suceveanului Mihai Luca, care mai are încă un an de contract cu gruparea vasluiană. „Deocamdată nu știu cu exactitate cum vor evolua lucrurile în ce mă privește. Am fost cu echipa în cantonament la Poiana Brașov, iar acum vom pleca într-un stagiu de pregătire centralizată de două săptămâni în Austria. Eu îmi văd de treaba mea și mă antrenez așa cum se cuvine, pentru a fi pregătit în eventualitatea în care antrenorul va apela la serviciile mele”, a declarat Mihai Luca. În afara lui Luca, tehnicianul Viorel Hizo mai are la dispoziție încă doi portari pentru cantonamentul din Austria, este vorba de românul Puia și de lituanianul Cerniauskas.