Pentru al doilea an, Comisia Europeană va organiza și finanța Săptămâna Europeană a Sportului, un proiect foarte amplu în care sunt implicate toate țările din Uniunea Europeană la care s-au adăugat și alte cinci țări invitate din Europa. În ce privește România, ca și anul trecut, când s-au obținut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator național este tot Federația Română Sportul pentru Toți, în strânsă și continuă acțiune comună cu Ministerul Tineretului și Sportului, cofinanțator al proiectului. În acest an, suceveanul Mihai Androhovici, ce ocupă din anul 2010 funcția de vicepreședinte al Federației Române Sportul pentru Toți, și fosta handbalistă Narcisa Lecușanu, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, au fost desemnați ambasadorii Săptămânii Europene a Sportului pentru România, Federația Română Sportul pentru Toți și MTS stabilind un program concret, ce va fi dat publicității pe măsură ce se va dezvolta organizarea importantului eveniment.
„Sunt onorat că voi fi ambasador pentru România la Săptămâna Europeană a Sportului alături de Narcisa Lecușanu. Rolul nostru este cel de a reprezenta, de a promova acest eveniment în primul rând în România, dar și-n Europa. Anul trecut, acțiunile au fost organizate la începutul lunii septembrie, când începea școala în vestul Europei, dar având în vedere că-n est școala începe pe data de 15, s-a ajuns la un compromis pentru intervalul 10-17 septembrie, mai ales că promovarea se va axa mult pe zona școlară. Dacă anul trecut am organizat acțiunile sportive cu ajutorul cluburilor sau structurilor sportive de stat, în 2016 ne vom baza în special pe cele private, pe asociațiile județene pe diferite ramuri de sport, în colaborare și cu alte federații naționale”, a explicat Mihai Androhovici.
SES 2016 este deschisă întregii Europe
Federația Română Sportul pentru Toți, sprijinită și de alte țări, a cerut apropierea datei de desfășurare a SES de începerea anului școlar în mai multe țări europene, în locul sintagmei inițiale, „prima săptămână a lunii septembrie”.
Tot ca o noutate, impusă de ceea ce s-a constatat la ediția inițială, SES 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naționali și cu numeroșii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educațional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfășurare, activitățile în aer liber, cluburile sportive și centrele de fitness.
În acest fel, scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului, atragerea spre mișcării practicării activităților fizice-sportive a cât mai multor europeni, este, pe de o parte, mai ușor de atins, iar pe de altă parte, ține seama și de o realitate destul de răspândită în societatea modernă – „concurența” altor preocupări de timp liber în rândul copiilor și tinerilor în detrimentul activităților sportive.
Ca și la prima ediție, județul Suceava va fi printre cele peste 30 de Asociații Județene Sportul pentru Toți în care se vor organiza acțiuni sportive dedicate tuturor iubitorilor sportului.
Până în prezent sunt deja anunțate 12 acțiuni ce vor fi organizate în județul nostru, dar ca și la ediția precedentă vor fi mult mai multe, unele ce vor implica un număr foarte mare de oameni, precum Rarău Radical Race sau Spartachiada Profesorilor.