Juniori III

Suceveanul Luca Giovani Popovici a câștigat bronzul național la lupte pe plajă



Luca Giovani Popovici (stânga) a câștigat bronzul categoriei 70 kilograme la juniori III
Luca Giovani Popovici (stânga) a câștigat bronzul categoriei 70 kilograme la juniori III

Patru luptători de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, pregătiți de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru, au participat zilele trecute la Campionatul Național de lupte pe plajă pentru juniori III și IV, ce s-a desfășurat în comuna Limanu de la malul Mării Negre. Component al lotului național de juniori III, ce-n luna iunie a participat la Campionatul European de lupte greco-romane, suceveanul Luca Giovani Popovici a reușit cea mai bună clasare dintre cei patru luptători din delegația de la CSM Suceava. Prezent pentru a patra oară la aceste naționale de plajă, Luca Giovani Popovici a reușit să urce pentru prima dată pe podiumul acestor naționale și a câștigat medalia de bronz la categoria 70 de kilograme la juniori III. Giovani a trecut în primul meci de un sportiv de la LPS Slatina, ce provine tot din luptele greco-romane, iar mai apoi s-a impus în fața a doi luptători de la CSȘ Caransebeș și CS Târgoviște ce proveneau din luptele libere și ce au avut un avantaj în fața suceveanului deoarece stilul liber este foarte apropiat de cel al luptelor de plajă. În meciul pentru intrarea în finala mare, suceveanul a pierdut lupta cu un sportivi de la CSM Reșița, experiența mai mare în luptele pe plajă spunându-și cuvântul. În ultimul meci, cel pentru medalia de bronz, Giovani a reușit să învingă un alt sportiv ce provine din luptele libere de la CS Mureșul Târgu Mureș, după un meci foarte disputat și spectaculos.
„Este o medalie muncită pentru Luca Giovani Popovici, care chiar dacă a fost dezavantajat de stilul de luptă a învins adversari mult mai experimentați în luptele pe plajă, pe stilul lor, deoarece proveneau din luptele libere. Cred că și experiența acumulată la Campionatul European de juniori III l-a ajuta pe Giovani să câștige această primă medalie în luptele pe plajă. Mulțumim pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Suceava, clubului CSM Suceava, dar și oamenilor ce ne-au ajutat, Bogdan Ostrovanu, Paul Ioan Popovici și Sevi Caba”, a explicat antrenorul Daniel Ciubotaru. La aceste naționale, de la CSM Suceava au intrat în concurs Iulian Felix Dediu și Alex Ostrovanu, ambii la categoria 50 de kilograme, dar și Andrei Hostiuc, ultimul fiind la primul concurs de lupte pe plajă.
Săptămâna viitoare, seniorii de la CSM Suceava vor intra în lupta pentru medalii la finalele Campionatului Național Individual, ce va avea loc la Reșița.



Recomandări

Locuri fruntașe pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța
Ruxanda Ioana Alexandra, Mancaș Marian Mihai și prof. de Educație fizică și sport Țurcanu Alina Petruța

Performanțe remarcabile pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Jaba Magda Gabriela (clasa XII A) și prof. de Educație Fizică și Sport Țurcanu Alina Petruța
Jaba Magda Gabriela (clasa XII A) și prof. de Educație Fizică și Sport Țurcanu Alina Petruța