Fotbal

Suceveanul Florin Logofătu s-a transferat în Italia, la Novara Calcio



La cei doar 16 ani ai săi, Florin Logofatu are tot viitorul în față
La cei doar 16 ani ai săi, Florin Logofatu are tot viitorul în față

Tânărul portar sucevean Florin Logofătu a prins în această toamnă un transfer în Italia. Goal keeper-ul în vârstă de doar 16 ani a susținut cu brio probe de joc la gruparea de Seria A Novara Calcio, urmând ca pentru început să evolueze în cadrul echipei a treia a clubului. Interesant este că fotbalistul care a început fotbalul la defuncta Cetatea a reușit să-i convingă pe italieni să-l oprească în lot, chiar dacă în perioada de trei săptămâni în care a susținut probe de joc în Peninsulă a apărat accidentat. După ce i-au făcut un control medical amănunțit, doctorii din staff-ul Novarei au ajuns la concluzia că pentru a evita alte complicații, Florin trebuie operat numaidecât. Intervenția chirurgicală la genunchi a decurs fără probleme, iar acum portarul sucevean urmează un complex program de refacere.
Înainte de transferul la Novara, Logofătu a fost legitimat la Academia de fotbal a lui Gică Hagi, acolo unde a cucerit și un titlu de campion național de juniori, învingând în finală formația similară a lui CFR Cluj. În acea perioadă, Florin a cochetat și cu lotul național de juniori, acolo unde l-a avut concurent pe post pe stelistul Valentin Cojocaru, care a susținut recent probe de joc la FC Liverpool.



Recomandări