Suceveanul Dănuț Crainiciuc, a cărui viață se confundă cu pasiunea pentru Dacia 1300, și-a adjudecat locul I la Întâlnirea națională Dacia Clasic, cel mai important eveniment de gen de peste an, desfășurat în weekendul care a trecut în Piața Sfatului din Brașov. Crainiciuc a fost premiat pentru o Dacia 1300 din 1969, primul an în care s-a fabricat modelul în România. La Întâlnirea națională Dacia Clasic au participat peste 120 de mașini, din care în jur de 80, cele mai valoroase, au fost expuse în Piața Sfatului.
Județul Suceava a fost reprezentat de patru colecționari, care au mers la Brașov cu trei Dacia 1300 și o Dacia 1100.
Cea mai veche, cel mai bine restaurată și cea mai întreținută
Dănuț Crainiciuc a fost premiat la Brașov pentru „Coana mare”, autoturismul Dacia 1300 din 1969, a 90-a mașină din istoria mărcii. Un autoturism impecabil, până la ultimul detaliu, pentru care Crainiciuc a luat deja numeroase premii și cu care a făcut în 2012 un tur de 7.000 de kilometri prin Europa.
Pentru a vă face o imagine despre valoarea acestei mașini trebuie menționat că în 1969 s-au fabricat doar 293 de Dacii 1300, din care până astăzi s-au mai păstrat doar câteva, ce se pot număra pe degetele unei mâini.
Dănuț Crainiciuc ne-a spus că întâlnirea de la Brașov a fost un adevărat maraton pentru el, fiind asaltat cu întrebări de alți colecționari din țară și de către public: „Mașina a fost apreciată pentru vechimea ei, fiind din primul an de fabricație, și pentru că este cel mai bine restaurată și cel mai bine întreținută. Sunt mândru de faptul că am în posesie o astfel de mașină dar, pe de altă parte, mă bucur și pentru că au apărut mai mulți pasionați de Dacii retro, inclusiv din Suceava”
Alte trei Dacii retro au mai reprezentat Suceava la Brașov
La evenimentul organizat de Retro Mobil Club România au participat colecționari din toată țara, dar și invitați speciali din Marea Britanie, Ungaria, Austria și SUA.
Au fost expuse Dacii 1300 și Dacii 1100 atestate ca vehicule istorice, dar și modele mult mai rare. Printre ele, Dacia 500 (Lăstun), Dacia 1300 modificată pentru curse, Dacia 2000, model cu dotări speciale, destinat înalților demnitari comuniști, sau Dacia Shifterossa, un „Papuc” cu volan pe partea dreaptă, destinat pieței britanice. Și această mașină are legături cu Dănuț Crainiciuc, deși are un alt proprietar. Dacia Shifterossa s-a aflat în ultima perioadă la Suceava, unde Crainiciuc a muncit la restaurarea sa. Mașina este foarte valoroasă în condițiile în care este singurul „Papuc” cu volan pe dreapta care a fost salvat și restaurat, cel puțin până acum.
La întâlnirea de la Brașov, Suceava a mai fost reprezentată de Andrei Iacob, cu o Dacia 1300 din 1980, Iustin Calancea, cu o Dacia 1300 din 1976, și de Iulian Todirică, posesorul unei superbe Dacia 1100, fabricată în 1970.





