“Am fost șase frați. Când cumpăra tata pâine neagră, era sărbătoare în casă… Am fost tare amărâți”, își amintește acum, după aproape trei decenii, Aurel Bobu, patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din România, “Marelbo”, al cărei sediu se află în localitatea Bivolărie, din Vicovu de Sus.
Din micul atelier improvizat în grajdul casei, Aurel Bobu, unul dintre cei aproape 200 de vicoveni care, prin anii ’94 –’95, făceau bani din producția de încălțăminte, a ajuns astăzi milionar în euro, proprietarul fabricii Marelbo, care se întinde pe circa 9.000 de metri pătrați, cu aproximativ 420 de angajați și o producție de 2000 de perechi de papuci în opt ore.
Prima pereche de papuci i-a făcut-o mamei sale
Povestea omului de afaceri Aurel Bobu începe trist, cu un incendiu în care era cât pe ce să-și piardă viața. Avea doar câțiva ani pe atunci și nu își mai amintește mare lucru. Doar că locuința părinților săi a fost mistuită de flăcări, iar el a fost salvat în ultima clipă.
Pe locul fostei case, distrusă la acea vreme de incendiu, se află astăzi o casă modernă, iar în imediata apropiere clădirile fabricii Marelbo.
După armată, își continuă povestea afaceristul, tatăl său l-a dat să facă ucenicie la unul dintre cei mai iscusiți cizmari, la acea vreme, din zona Vicovului, iar la aproape jumătate de an, a început să-și facă singur primele încălțări.
A împrumutat 1.800 de lei și a cumpărat o mașină de cusut de pe la Timișoara. „Mă gândeam când o să pot vreodată să dau banii înapoi, să pot să dorm liniștit… Și m-a ajutat D-zeu și am înapoiat banii, încetul cu încetul…”, zâmbește acum, după aproape 25 de ani, proprietarul fabricii de încălțăminte.
Prima pereche de papuci i-a făcut-o mamei sale. „Dacă era să mă fac de rușine, măcar să mă fac în fața mamei. Au ieșit frumoși. Cu talpă de microporos, cu un rând alb și un rând negru… Toți vecinii erau încântați, imediat s-a făcut reclamă și au început comenzile…”, continuă să povestească vicoveanul care a făcut din cizmărie o afacere de milioane de euro.
Primul atelier de cizmărie, în grajd
Vestea că Aurel a lui Bobu face papuci buni a mers repede printre vecini, iar tânărul întreprinzător de atunci a ajuns să facă și câteva perechi pe zi.
„La un moment dat, când am văzut că nu mai pot face față, am început să-mi iau un ucenic, apoi al doilea, al treilea…”, mărturisește afaceristul, care își amenajase atelierul de cizmărie chiar în grajdul de lângă casă, nu înainte de a scoate afară cei doi porci pe care-i ținea în bătătură.
Aurel Bobu povestește că își plătea ucenicii, deși nu se obișnuia în acea vreme, iar aceștia rămâneau să lucreze pentru el, chiar și după ce învățau meserie.
„Am ajuns la aproape 50 de ucenici. O parte dintre ei, care erau buni, și care au peste 20 de ani de încălțăminte, lucrează pentru mine și la ora actuală”, adaugă Aurel Bobu.
Vindea pantofii direct din portbagajul mașinii
Dormea câteva ore pe noapte. Se culca la ore târzii din noapte și se trezea la primele ore ale dimineții.
Își amintește că, la începuturile afacerii, vindea pantofii direct din portbagajul mașinii: „Mergeam la piețe, târguri… ridicam portbagajul, era 5-6 dimineața, și până se făcea ziua nu mai aveam nici un pantof. Veneam imediat acasă, dădeam de lucru la oameni, luam bănuții de acolo, și apoi fugeam la Timișoara, aduceam tălpi, la Brașov, aduceam piele… Și tot așa. A fost foarte, foarte greu. O muncă enormă”.
„Am sărit de la 20 de perechi pe zi, la 150-200 de perechi”
Anii de după Revoluția din ’89 au transformat Vicovul de Sus într-un imens atelier de cizmărie, devenind localitatea cu cei mai mulți cizmari pe cap de locuitor.
În 1999, de exemplu, în Vicovu de Sus erau aproape 200 de asociații familiale care aveau același obiect de activitate: producția de încălțăminte.
Au fost câțiva ani buni în care afacerile cu papuci au mers ca unse, însă odată cu apariția concurenței din Asia, a încălțămintei chinezești, al cărei preț era mult sub cel al pieței, papucarii din Vicov au început să tragă obloanele unul câte unul.
„Au rezistat puțini… printre care și eu”, zâmbește nostalgic patronul de la Marelbo.
În 1995, a înființat societatea care avea să-l aducă în topul celor mai bogați oameni din județ.
Consideră că, pe lângă succes, a avut parte și de foarte mult noroc. La scurt timp după ce a înființat SC Marelbo, a avut norocul să cumpere utilajele vechi ale unei fabrici din Timișoara, achiziționată de niște italieni care intenționau să aducă tehnologie nouă.
„Au scos în curte toate utilajele. Am mers cu două tiruri și le-am adus la Vicov. Erau în stare de funcționare, mergeau foarte bine. Din acel moment m-am extins destul de mult. Am sărit de la 20 de perechi pe zi, cât produceam atunci, la 150-200 de perechi”, explică vicoveanul.
La înființarea firmei, Aurel Bobu a beneficiat și de cinci ani de scutire de la impozitele datorate statului, ceea ce pentru tânărul investitor de atunci a fost „o adevărată mană cerească”.
„Încălțăm în prezent în jur de jumătate de milion de oameni”
Aurel Bobu spune că a fost ajutat să prospere în afaceri chiar de concurență. „Cine nu are concurență, nu are cum să se dezvolte”, e de părere afaceristul.
Aparatele second-hand luate din Timișoara au fost înlocuite în câțiva ani cu aparatură nouă, iar odată cu dezvoltarea fabricii s-au cumpărat utilaje tehnologice performante, de ultimă generație.
În prezent, Marelbo a devenit un brand cunoscut pe piața de încălțăminte din România, iar pantofii făcuți la Vicovu de Sus au ajuns și în străinătate.
„Am dat încălțăminte în Spania, în Suedia, în Austria și în Ungaria… Acum ne orientăm spre piața din Ucraina și cea din Rusia. Am trei designeri care au făcut Școala Arta Modei la București și mergem la mai toate târgurile de profil din Europa. Trebuie să fim tot timpul în pas cu moda. După estimările noastre, încălțăm în prezent în jur de jumătate de milion de oameni”, continuă să povestească Aurel Bobu.
Încălțămintea Marelbo se vinde, la ora actuală, în 23 de magazine proprii, deschise în principal în zona Moldovei, însă conducerea fabricii de la Vicovu de Sus vrea să deschidă și alte noi puncte de desfacere în celelalte zone ale țării.
„Vindem la preț de producător, iar acesta este un avantaj foarte mare. Avem încă o firmă de distribuție, care să ducă încălțămintea Marelbo în celelalte orașe în care noi nu avem magazine de prezentare”, completează omul de afaceri.
“Nu este greu să produci încălțăminte, este greu să o vinzi”
Pentru a reuși în afaceri – e de părere fostul ucenic de cizmar, ajuns astăzi patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din România – e nevoie și de curaj.
„Nu știu dacă aș mai avea acum curajul pe care l-am avut când am început afacerea Marelbo”, zâmbește Aurel Bobu.
Criza economică a afectat și piața de încălțăminte, și inclusiv vânzările fabricii de la Vicovu de Sus, însă afaceristul sucevean nu face o dramă din asta. „O să treacă”, e optimist patronul de la Marelbo.
„Nu este greu să produci încălțăminte, este greu să o vinzi. Pe om o dată îl păcălești. Dacă nu este mulțumit, a doua oară nu îți mai cumpără încălțămintea. Așa au început oamenii să se lămurească cu produsele din China. Când deschid un magazin, de exemplu, oamenii întreabă: “Este încălțăminte românească?”. Am ajuns și noi ca încălțămintea românească să fie la mare căutare. Fiindcă există o garanție și noi când spunem că este din piele, atunci nu poți să minți omul, noi lucrăm numai cu piele naturală”, explică Aurel Bobu.
Poartă o pereche de papuci până se strică
Aurel Bobu este căsătorit, are patru copii, iar la sfârșitul anului trecut a înfiat o fetiță căreia îi murise mama și care se afla într-o situație critică.
Băiatul cel mare, student la Cluj, îi va călca pe urme și, după terminarea facultății, i se va alătura în afacerea cu încălțăminte.
Soția patronului de la Marelbo este și ea implicată în business-ul familiei și se ocupă cu partea de vânzări la cele 23 de magazine din țară.
Deși se poate lăuda cu câteva mii de perechi de papuci, Aurel Bobu ne mărturisește că e genul de om care poartă o pereche de încălțăminte până se strică.
„Nu am foarte mulți papuci acasă. Știți povestea aia, acela care face mobilă nu are mobilă în casă, acela care face porți nu are poartă. Eu am papuci, dar nu foarte mulți, așa cum și-ar închipui unii. De obicei port o pereche până se termină”, susține patronul fabricii de încălțăminte.
Are trei hobby-uri: offroad-ul, vânătoarea și cântatul la acordeon
Patronul de la Marelbo are trei mari pasiuni: offroad-ul, cu mașini 4X4 cu care urcă pe drumuri de munte ori terenuri accidentate și inaccesibile altor categorii de autovehicule, vânătoarea – cu o singură condiție: ca în cătarea puștii să fie doar mistreți și lupi – și cântatul la acordeon. „Am acasă opt acordeoane”, zâmbește Aurel Bobu, mărturisindu-ne că, de mic, a învățat să cânte.
Dintre toate acestea, însă, e „bolnav” – cum singur se caracterizează – după offroad: „Dacă în viață mi-a plăcut să risc pe partea financiară, îmi place să risc și când e vorba de sporturi extreme. De multe ori când, ca la fiecare agent economic, apar probleme, cu vânzările, cu încasările, iau uneori mașina și mă duc prin pădure. Câteva drumeții din astea și deja sunt alt om”, mai spune vicoveanul, arătându-ne în curtea fabricii două mașini echipate special pentru offroad și patru ATV-uri.
„Nu mă consider un om bogat”
Patronul de la Marelbo mărturisește că nu prea are timp liber și că „tot timpul sunt în acțiune”.
În ziua următoare realizării acestui material, pleca la București, apoi la Dusseldorf în Germania, iar, în aceeași săptămână, trebuia să ajungă și la Bologna și Milano.
„Timpul liber la mine este o problemă”, recunoaște afaceristul.
Deși averea sa poate fi estimată în milioane de euro, vicoveanul nu se consideră un om înstărit.
„Nu mă consider un om bogat. Mă consider un om care are foarte multe responsabilități. Spre exemplul, dacă un om bogat își permite să se ducă într-un concediu undeva, la mine așa ceva nu se întâmplă. Sunt ocupat și nu am timp. Am tot ce-mi trebuie și sunt bucuros că sunt sănătos, că pot să creez locuri de muncă și să dau o pâine, un salariu, mai ales în perioada asta de criză. Credeți-mă, de dimineața, la 6, și până seara, târziu, muncesc întruna”, mărturisește Aurel Bobu.
Regele înghețatei
O poveste de succes, asemănătoare cu cea a ucenicului de cizmar ajuns proprietarul uneia dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din România, este a lui Vasile Armenean, considerat a fi cel mai bogat om de afaceri din județul Suceava.
În urmă cu aproape 25 de ani, era un simplu muncitor sezonier într-o gelaterie din Austria, iar astăzi, deține cea mai mare fabrică de înghețată din Europa de Est, Betty Ice.
A început în 1991, tot cu aparatură second-hand, cu înghețată vândută la gemuleț, la butic, într-o stație de autobuz.
În 1994, a înființat „Betty Ice” și a dat drumul afacerii care avea să-l facă milionar în euro într-un mic spațiu închiriat la Fabrica de Conserve din Suceava.
Perioada de început a fost una extrem de grea, mărturisea Armenean. Nu putea lua credite pentru că, spune el, erai „sclavul băncilor”, în condițiile în care dobânzile erau foarte mari. Iarna, firma nu producea nimic, vânzările de înghețată în perioada sezonului rece fiind aproape de zero. „Erau ierni în care pur și simplu nu aveam ce să mănânc. Nu aveam bani, nu aveam unde să merg, nu puteam lua credite. Era foarte dificil”, descrie în numai câteva cuvinte acea perioadă critică a vieții sale.
„Îmi doream să ajung cel mai mare producător de înghețată din România. Când le spuneam unora dintre angajați, ziceau că sunt nebun…”, zâmbește nostalgic acum multimilionarul în euro.
Betty Ice a scos pe piața din România, în 2001-2002, primele înghețate cu căpșuni, nuci sau fructe de pădure, produse care au avut un real succes.
De la un camion second-hand, adus din Germania, zeci de autovehicule „Betty Ice” distribuie, astăzi, marfă în toată țara, fabrica suceveană fiind în topul producătorilor de înghețată din România.
De la cele câteva sute de euro pe care le câștiga ca vânzător de înghețată în Austria, Armenean a ajuns în prezent la o avere estimată la circa 25 de milioane de euro.
