Suceveanul Cristi Mihai Tcaciuc a reușit o comportare excelentă la Campionatele Mondiale de culturism de la Padova (Italia), organizate de WABBA (World Amateur Body Building Association). Sportivul legitimat la clubul Euro Power Gym din localitate s-a prezentat foarte bine pregătit în concurs, izbutind să ocupe locul al patrulea în finala categoriei medium, destinată sportivilor cu înălțimea între 1.68 și 1.72 centimetri, fără limită de greutate, fiind devansat de trei sportivi din Egipt, Italia și Ungaria. Performanța obținută de Cristi Tcaciuc poate fi considerată una de referință pentru culturismul din țara noastră, în condițiile în care nici un român nu mai reușise până acum să se califice în finala de șase la un campionat mondial de seniori. „Am muncit mult pentru acest concurs, deoarece știam că va fi bătălie mare. Chiar și așa, fără lipsă de modestie vă spun că aș fi meritat o clasare pe podium. Această opinie mi-a fost întărită și de reacția de simpatie a publicului în ce mă privește, în momentul în care arbitrii au anunțat clasamentul final. Una peste alta n-am cum să nu fiu mulțumit de ce am realizat, în condițiile în care puțini îmi acordau șanse să intru în finală înainte de startul competiției”, a declarat Cristi Tcaciuc.
Chiar dacă a ratat la mustață o medalie în proba individuală, culturistul sucevean în vârstă de 30 de ani s-a revanșat cu vârf și îndesat în proba de perechi, acolo unde, împreună cu ieșeanca Oana Hreapca, au făcut un concurs fără greșeală, ceea ce le-a adus la final o clasare onorantă, pe treapta a doua a podiumului de premiere. Această medalie are darul să îmbogățească palmaresul sportivului sucevean, care este multiplu campion al României și dublu campion balcanic de seniori.
Abia întors din Italia, Cristi Tcaciuc a plecat ieri spre Irlanda, acolo unde, pe 16 iunie, vor debuta Campionatele Mondiale de culturism organizate de NABBA (National Amateur Body Builders Association). Menționăm că în culturism există patru versiuni de concurs la cel mai înalt nivel, în genul celor din boxul profesionist.
Culturism
Suceveanul Cristi Tcaciuc a devenit vicecampion mondial în Italia
