Doi dintre atleții Clubului Sportiv Municipal Suceava, Andrei Gafița și Ștefan Mangu, alături de antrenorul Radu Mihalescu, au făcut parte din lotul României care a participat la Campionatul Balcanic de Marș pentru juniori și seniori ce a avut loc zilele trecute, în Turcia.
După o evoluție foarte bună la naționalele de marș, unde au câștigat aurul la juniori I și II, cei doi atleți suceveni au făcut o cursă bună, fiind foarte aproape de un rezultat mai bun decât cel obținut. La juniori I, Andrei Gafița a câștigat medalia de bronz după 44 de minute și 18 secunde, fiind la doar o secundă de titlul de vicecampion balcanic. În cursa de 10 kilometri marș la juniori II, suceveanul Ștefan Mangu a condus aproape tot timpul, dar pe final a fost depășit de trei concurenți și a terminat pe locul IV, la doar trei secunde de medalia de bronz. Ștefan a reușit să parcurgă cei 10 kilometri în 47 de minute și 38 de secunde, doborându-și recordul personal în această probă cu 40 de secunde.
„Concurenții au avut de înfruntat un vânt puternic, dar până la urmă cursa s-a terminat cu bine. Am fost foarte aproape de a câștiga două medalii, una de argint și una de bronz, dar până la urmă pot să spun că sportivii noștri au avut o comportare meritorie. Andrei Gafița a fost la doar o secundă de argint, iar Ștefan a pierdut un loc pe podium la trei secunde, după ce a condus aproape toată cursa”, a explicat antrenorul Radu Mihalescu. La finalul acestui campionat balcanic, lotul României s-a clasat pe locul doi pe națiuni, după țara gazdă, Turcia.
Pe 19 mai va avea loc în Spania Cupa Europei la Marș, competiție la care antrenorul Radu Mihalescu speră să ajungă ambii sportivi pregătiți de el, Andrei Gafița și Ștefan Mangu.
Atletism
Suceveanul Andrei Gafița a luat bronzul la Balcaniada de marș
