Volei

Suceveanul Alexandru Rață și fălticeneanul David Miron se pregătesc pentru europenele sub 19 ani



Suceveanul Alexandru Rață (nr.13) și fălticeneanul David Miron (5) se pregătesc pentru Campionatul European sub 19 ani
Suceveanul Alexandru Rață (nr.13) și fălticeneanul David Miron (5) se pregătesc pentru Campionatul European sub 19 ani

În ciuda faptului că-n acest an împlinesc abia 17 ani, doi voleibaliști din județul Suceava sunt componenți ai echipei naționale a României, cu care în luna ianuarie au reușit să se califice la Campionatul European, ce va avea loc în luna aprilie în Ungaria și Slovacia. Este vorba de Alexandru Rață, sportiv ce evoluează pentru echipa de cadeți a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită de antrenorul Tudor Orășanu, și pentru cea de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătită de Victor Pancu, dar și de Miron David, voleibalist ce este liderul echipei de cadeți de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni. Ambii voleibaliști sunt de câțiva ani abonați la loturile naționale, iar de duminică au intrat din nou într-un cantonament foarte lung, peste două luni. Voleibaliștii lotului de cadeți se pregătesc la Dej pentru Campionatul European la care vor debuta pe data de 22 aprilie. Suceveanul Alexandru Rață a lipsit ieri motivat la meciul câștigat de echipa de seniori de la CSM Suceava în fața Craiovei în prima întâlnire din play-off, dar s-a învoit din cantonamentul naționalei și va fi prezent la al doilea meci cu oltenii, ce este programat astăzi de la ora 11.00 la sala Unirea. Mai mult, Alexandru Rață va evolua duminică și la meciul pe care juniorii de la LPS Suceava îl vor juca la LPS VCM Piatra Neamț, iar mai apoi va reveni în cantonamentul naționalei de la Dej.
România și-a propus calificarea în premieră la Campionatul Mondial din acest an
Naționala României va debuta la Europene pe 22 aprilie, în Slovacia, într-un meci cu Finlanda, urmând să joace mai apoi în aceeași grupă cu reprezentativele similare din Slovacia, Franța, Turcia și Cehia. În cealaltă grupă se află alte șase echipe ce vor juca în Ungaria, mai exact țara gazdă, Polonia, Belgia, Italia, Bulgaria și Rusia.
Ocupantele primelor două locuri din grupă vor juca în semifinalele pentru pozițiile 1-4, ocupantele locurilor 3-4 în grupă vor juca în semifinalele pentru locurile 5-8, iar ocupantele locurilor 5-6 în grupă vor pleca acasă după terminarea acestei faze.
Obiectivul naționalei României la acest turneu final este clasarea pe unul dintre primele șase locuri, ceea ce ar însemna calificarea la Campionatul Mondial, competiție ce va avea loc în Bahrein, în perioada 18-27 august. Dacă obiectivul va fi atins, ar fi prima calificare a unei naționale masculine Under 19 a României la un turneu final de Campionat Mondial.
Tot acest European este criteriu de calificare la Festivalul Olimpic al Tineretului European, programat în luna iulie, la Gyor, în Ungaria. La această competiție vor participa primele 7 clasate de la acest European, plus Ungaria, țara gazdă. Evident, dacă Ungaria se află între primele 7, atunci și a opta clasată la aceste Europene merge la Festival.



Recomandări

Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială

Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială
Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială