Flagrant

Suceveancă reținută la Timișoara când voia să vândă droguri unui polițist sub acoperire



O femeie de 32 de ani din Suceava a fost reținută, luni, după ce a fost prinsă în flagrant, la Timișoara, când voia să vândă droguri unui polițist sub acoperire, femeia fiind monitorizată de mai mult timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Andreea Cinteză, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Suceava, a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să vândă cinci comprimate de ecstasy și 300 de grame de amfetamină unui polițist sub acoperire, aceasta fiind monitorizată de mai multă vreme de SRI.
„Tânăra obișnuia să expedieze, din Suceava, prin firme de curierat, cantități mici de droguri unor potențiali clienți, pentru ca aceștia să testeze calitatea. Dacă se ajungea la o înțelegere, tânăra se deplasa personal să le aducă marfa pe care o procura din Olanda. Astăzi (luni – n.r.) a avut loc un flagrant, în Timișoara, lângă Pădurea Verde, când tânăra încerca să distribuie drogurile”, a declarat Andreea Cinteză.
Când i-au percheziționat mașina cu care venise din Suceava la Timișoara, polițiștii antidrog au găsit 230 de pastile de ecstasy și 20 de grame de cocaină.
Potrivit Andreei Cinteză, femeia vindea amfetamina cu șase euro gramul, cinci euro costa un comprimat de ecstasy, iar cocaina avea un preț de 80 de euro pe gram.
Pe numele femeii a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ea urmând a fi prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc, introducerea în țară a drogurilor de mare risc și deținere de droguri de mare risc.