Suceveanca Mădălina Anea va putea fi văzută, din 19 aprilie, pe marile ecrane, alături de actrița Stela Popescu, în comedia „Mamaia”. Mădălina a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș”, în anul 2006, secția română-engleză, după ce a trecut prin cursurile gimnaziale ale Școlii Nr. 9 Suceava.
Susținută de toți colegii de clasă, în primul an de liceu, Mădălina a obținut titlul de Miss Boboc. După cum ne-a povestit Mădălina, “prima dragoste” pentru teatru a fost în liceu, unde a făcut parte și din trupa de teatru „The Knockers”. Îi păstrează și acum în suflet pe foștii profesori de română, de engleză, dar nu numai, care au încurajat-o și i-au deschis ochii spre artă.
Din clasa Mădălinei, mai mulți colegi talentați și-au atins visul: Raluca Ghervan a îmbrățișat tot actoria, Vasile Flutur – actor (acum este la New York), Maria Andreea Vârlan, cunoscută după numele de scenă Dayah Mari – interpretă de muzică ușoară.
Dayah Mari ne-a spus că va fi alături de Mădălina, pe covorul roșu, la premiera comediei „Mamaia”, „pentru că o iubesc și sunt foarte mândră de ea. Mă emoționez de fiecare dată când citesc un articol despre activitatea ei artistică, de pașii mari pe care îi face în artă, în actorie. Cu siguranță vom auzi în viitor foarte multe lucruri despre Mădălina. Ea știe că o susțin tot timpul, de fapt ne susținem reciproc în orice problemă, atât în plan profesional, cât și personal”.
Alături de Roger Moore și Katie McGrath
În anul 2009, Mădălina a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Încă din timpul facultății, s-a implicat în numeroase proiecte studențești, a jucat în scurt-metraje, spoturi comerciale, piese de teatru radiofonic și lung-metraje de televiziune.
După ce a interpretat un rol mic alături de Roger Moore și Katie McGrath, în producția de televiziune „A Princess for Christmas”, tânăra actriță Mădălina Anea a debutat pe marile ecrane, alături de mult îndrăgita Stela Popescu, dând viață unui personaj îndrăzneț și energic în comedia „Mamaia”, o producție MediaPro Pictures, care va avea premiera națională pe 19 aprilie.
În rolul Anei
Mădălina Anea ne-a spus că „Ana”, personajul interpretat de ea, „este o fată nonconformistă și curioasă, care o ajută pe «Matilda», interpretată de actrița Stela Popescu, să pună la cale tot felul de planuri, care mai de care mai inovatoare și amuzante, pentru a scăpa de agentul imobiliar care vrea să o lase pe bătrână fără locuință”. Mădălina a petrecut foarte mult timp pe platourile de filmare de la „Mamaia”, alături de actrița Stela Popescu. Au repetat îndelung și s-au împrietenit foarte tare, prilej pentru Mădălina să mai învețe câteva trucuri noi. „Unul dintre ele nu o să-l uit niciodată. Mi-a zis că de câte ori interpretez o fată rea, și e cazul Anei, tot timpul să îi dau candoare și să încerc să o fac… frumoasă, chiar dacă e rea”, a povestit Mădălina Anea.
Actriței îi pare rău doar pentru faptul că nu a apucat să vorbească mai mult cu regizorul comediei, Jesus Del Cerro, care nu prea a avut timp de conversații și „a ținut-o tot într-o englezo-spaniolo-româna caracteristică”.
În companie „de top”
În comedia „Mamaia”, Mădălina Anea are ocazia să joace alături și de alte nume mari ale scenei românești, precum: Valentin Teodosiu, Adrian Văncică și Ion Dichiseanu, dar șicunumeroși colegi de generație: Paul Diaconescu, Cosmin Natanțicu și Cătălin Neamțu.
În ceea ce privește echipa din spatele camerei, Alma Bacula este cea care a produs comedia „Mamaia”, un film regizat de Jesus Del Cerro, cu o imagine semnată de Viorel Sergovici, scenariul aparținându-i lui Collin J. Blair, după o idee de Bogdan Mirică.




