Tânăra cunoscută ca ”Adina spaima șoselelor”, care a provocat un accident în care a murit soțul ei, iar acesta a fost din păcate doar începutul unui lung șir de infracțiuni comise de aceasta, a fost trimisă în judecată recent de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava într-un nou dosar penal. Având în vedere că despre Adina Gabriela Prisacariu nici măcar autoritățile judiciare nu știu prea multe, fiind fugită din țară de ani buni, am vrut să aflăm despre ce noi acuzații este vorba.
Adina Gabriela Prisacariu a fost trimisă în judecată în acest nou dosar pentru furt calificat, însă fapta este una destul de veche, din februarie 2017.
Dosarul a decurs greu în condițiile în care inculpata nu a răspuns la nici o citare în vederea audierii. Toate verificările făcute în baza de date nu au primit vreun răspuns concret pentru procurori.
Adina Gabriela Prisacariu este condamnată definitiv la 5 ani și 2 luni de închisoare într-un dosar de contrabandă. Conform unei corespondențe recente a Judecătoriei Suceava cu Biroul Sirene, suceveanca ar fi încarcerată în Marea Britanie. Judecătorii au cerut detalii suplimentare, la care nu au primit încă răspuns. Autoritățile române au încercat să o extrădeze în mai multe rânduri, însă autoritățile britanice au refuzat la un moment dat, invocând convențiile legate de condițiile de detenție proaste din România.
Aceeași Adina Gabriela mai este judecată pentru ucidere din culpă și conducere fără permis.
La furat telefoane scumpe, scoase la vânzare pe OLX
Adina Gabriela Prisacariu, din satul Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, este trimisă în judecată în acest dosar alături de un consătean, Bogdan George Onofrei.
Succint, victima din acest caz a postat la finele lui ianuarie 2017, pe site-ul OLX, un anunț prin care scotea la vânzare trei telefoane mobile, mărcile iPhone 7 și iPhone 7 Plus, modele noi la acea vreme, în valoare de sute de euro fiecare.
Bărbatul care este parte vătămată în acest caz a relatat că a fost contactat de un client care i-a solicitat o întâlnire pe strada Mărășești din Suceava, pentru a vedea telefoanele și a le cumpăra. Victima le-a relatat polițiștilor că într-o mașină erau un bărbat și o femeie. El la volan, ea în dreapta. Femeia din dreapta (Adina Gabriela Prisacariu, a rezultat din ancheta ulterioară) a solicitat telefoanele, începând să le verifice, din mașina cu motorul pornit. La un moment dat, vânzătorul a recuperat unul din telefoane, sesizând probabil că ceva nu este în regulă, după care șoferul mașinii cu numere de Bulgaria a demarat în trombă. Două telefoane, un iPhone 7 și un iPhone 7 Plus, au „plecat” odată cu mașina și cei doi necunoscuți.
A urmat o anchetă destul de complicată, în cele din urmă cei doi inculpați fiind trimiși în judecată pentru furt calificat. La un moment dat, pe parcursul cercetărilor, unul din telefoane a fost recuperat.
Ca mijloace de probă, anchetatorii au putut stabili cine a folosit contul de pe OLX, însă au găsit și urmele papilare ale inculpatului pe telefonul recuperat, revândut practic de acesta.
Dacă bărbatul a putut fi audiat, însă s-a prevalat de dreptul de a nu face nici o declarație, Adina Gabriela nu a putut fi găsită în nici un moment.
Nici nu este de mirare în condițiile în care Poliția Română are de pus în executare deja de ani de zile un mandat de executare a pedepsei de 5 ani și 2 luni de închisoare pe numele acesteia.
A provocat un accident în care soțul ei a murit
Tânăra a intrat în atenția anchetatorilor după ce a provocat un accident în care și-a pierdut soțul. Pe 1 august 2014, tânăra, abia căsătorită cu un tânăr din Dorohoi, în vârstă de 25 de ani, conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoșani. Cei doi fuseseră în vizită la niște rude și se îndreptau spre Dorohoi, dar la ieșirea din comuna Dumbrăveni suceveanca s-a angajat în depășirea unui microbuz, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, iar Mercedesul a intrat în coliziune frontală cu un camion care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Dragoș, soțul tinerei, care era pe locul din stânga-față, a murit pe loc. În schimb, Adina s-a ales cu câteva leziuni, dar a scăpat cu viață.
În acest dosar de ucidere din culpă, tânăra nu a primit încă o pedeapsă. Dosarul stagnează pe rolul Judecătoriei Suceava, printre altele și pentru că inculpata nu a putut fi audiată.
Prinsă de mai multe ori la volan fără permis, inclusiv după o urmărire în trafic
Poate cel mai grav aspect în cazul acestei tinere este că, după accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Printre altele, tânăra nu a oprit la semnalul polițiștilor de la Biroul Rutier Suceava, după ce a fost înregistrată de radar cu viteză excesivă, și s-a răsturnat cu o altă mașină în șanț.
Ea a fost trimisă în judecată pentru conducere fără permis, atât de procurorii de la Suceava, cât și de cei de la Dorohoi.
Dosarul care i-a adus ”grosul” pedepsei
Fapta care i-a adus sucevencei cea mai mare parte din pedeapsă este legată de contrabandă.
La începutul anului 2016, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, au prins în flagrant două persoane din municipiul Focșani, în timp ce încercau să vândă țigări de contrabandă pe raza localității de domiciliu.
După prinderea celor două persoane în flagrant, polițiștii au făcut 12 percheziții pe raza județelor Suceava și Vrancea, pentru probarea activității infracționale a persoanelor bănuite de contrabandă cu țigări.
În urma cercetărilor făcute, polițiștii au stabilit faptul că membrii grupului infracțional organizat ar fi introdus țigările în țară, le-ar fi depozitat în județul Suceava, iar ulterior le-ar fi transportat și vândut pe raza municipiului Focșani.
Adina Gabriela Prisacariu a fost judecată ca lider al grupului infracțional.
Tânăra din Slobozia Sucevei se bucură de prezumția de nevinovăție în dosarele în care nu are încă o sentință definitivă, la fel și cel cu care ar fi comis furtul.