Polițiștii Inspectoratului Poliției de Frontieră (IPF) Bihor cercetează un sucevean și un șofer de TIR din județul Cluj, după ce aceștia au fost prinși încercând să intre în țară cu acte false.
Potrivit unui comunicat al IPF Bihor, suceveanul Vasile I. (26 de ani) și clujeanul Vasile B. (43 de ani) au fost reținuți, luni, în punctul de trecere a frontierei Borș. Vasile I. a fost surprins de unul dintre polițiștii de frontieră în timp ce se furișa pe lângă coloana de TIR-uri care aștepta să intre în țară, sub pretextul că trebuie să prezinte la organele vamale documentele de transport internaționale pe care le primise de la presupusul său complice, șoferul de TIR Vasile B.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au aflat că suceveanul a ieșit ilegal din țară în mai 2004. Tânărul a declarat că s-a folosit de un pașaport fals, lituanian, cumpărat cu 700 de euro de la un om a cărui identitate spune că nu o cunoaște. Pe pașaportul respectiv el a aplicat în fals fotografia sa. Astfel, a ajuns până în Italia, Belgia, iar apoi, în Anglia, unde a stat până la începutul lunii decembrie și unde l-a întâlnit pe Vasile B. care, contra sumei de 400 lire sterline, a acceptat să-l transporte până în România.
„În bagajele lui Vasile I. au fost descoperite documente falsificate grecești, permis de conducere, pașaport și permis de muncă și pașaportul lituanian pe care avea aplicată, în fals, fotografia sa. Pe acesta l-a folosit ca să iasă și ca să intre în România”, a declarat comisarul Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPF Bihor.
În plus, la controlul amănunțit al automarfarului condus de Vasile B., polițiștii au descoperit produse electrice și electrocasnice în valoare de 20.000 de lei (200 milioane de lei vechi, nespecificate în actele de transport. Ca urmare, polițiștii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale față de Vasile I., pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea în formă continuată, trecerea ilegală a frontierei unui stat străin și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României. Șoferul de TIR va fi cercetat pentru trafic de imigranți, iar bunurile găsite în plus au fost confiscate. Pentru nedeclararea acestora, Vasile B. a primit o amendă de 2.500 de lei (25 de milioane vechi).