Marfă interzisă

Sucevean prins în trafic cu peste 200 de pachete de țigări de contrabandă

Un sucevean în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal după ce în mașina cu care circula polițiștii au descoperit peste 200 de pachete de țigări de contrabandă. Captura s-a înregistrat la primele ore ale dimineții de sâmbătă și nu a fost lipsită de peripeții.
În jurul orei 3.00, o patrulă a Secției Burdujeni a observat în trafic un autoturism cu numere de Bulgaria despre care existau date că ar transporta țigări de contrabandă. Oamenii legii au făcut semnalele corespunzătoare și au încercat să tragă pe dreapta autovehiculul marca BMW. Cum șoferul nu a catadicsit să oprească, polițiștii au trecut la urmărirea mașinii suspecte și după o scurtă urmărire au reușit să-l determine să tragă pe dreapta.
În portbagajul autovehiculului a fost găsită o sacoșă de culoare neagră în care se aflau 210 pachete de țigări marca Viceroy, țigări care au fost ridicate în vederea indisponibilizării.
Acum, șoferul este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pentru comiterea infracțiunii de „contrabandă”.

Recomandări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava