Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un pistol, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Întreaga poveste s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, în urma unei informații a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.
Flagrantul a fost realizat în zona restaurantului Nistru, de la intrarea în cartierul Obcini, fiind identificate două persoane, un anume Toader Strugariu, în vârstă de 45 de ani, din comuna Stroiești, și Cristian Dascălu, de 43 de ani, din municipiul Suceava.
În momentul realizării flagrantului, precizează polițiștii, pistolul, pentru care se cerea un preț de 600 de lei, a fost găsit asupra lui Cristian Dascălu.
„După examinarea criminalistică, s-a constatat că arma în cauză este un pistol cu aer comprimat și încărcător aferent, care a fost ridicat în vederea confiscării și efectuării constatării tehnico-științifice balistice”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Luat la întrebări, Cristian Dascălu a declarat că respectivul pistol l-a procurat de la persoane necunoscute în primăvara anului trecut.
Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.