Un bărbat din Suceava a fost prădat de 500 de euro și 200 de lei de tânărul pe care îl primise în casă, cu o zi înainte, pentru că i-ar fost milă de el. Cel puțin așa susține păgubitul, Dorin Ailenei, în vârstă de 41 de ani, care lucrează ca șofer de taxi în Suceava. El a relatat cum luni seară a fost căutat acasă, în cartierul Obcini, de Mihai Gheorghe Vlăduț, în vârstă de 27 de ani, care îi fusese chiriaș cu ceva vreme în urmă, tânărul rugându-l să-l primească în apartament câteva zile, pentru că nu are unde sta.
Dorin Ailenei a declarat: „A venit la mine cu o sticlă de vin și cu o pungă de alune și, cum îl cunoșteam, am zis să fac un bine…”. A doua zi, marți, bărbatul de 41 de ani, aflat acasă, și-a lăsat câteva minute geaca pe un șifonier, după care a plecat în grabă.
„Când am ajuns în mașina de taxi și mi-am numărat banii am observat că teancul nu are pus elasticul cum îl lăsasem, iar apoi, la numărătoare, am constatat că lipseau mai multe bancnote, una de 500 de euro și 200 de lei”, a mai apus Dorin Ailenei.
Hoțul s-a întors la locul faptei
Cum în locuință acesta mai are doar o chiriașă în care are încredere, păgubitul s-a gândit imediat cine ar fi autorul. Surprinzător sau nu, în jurul prânzului, Mihai Gheorghe Vlăduț a revenit în casa din care furase. Era așteptat după o ușă de Dorin Ailenei, care l-a imobilizat și apoi a sunat la 112, chemând poliția.
În prezența oamenilor legii, asupra lui Mihai Gheorghe Vlăduț au fost găsiți 300 de euro și 600 de lei, parte din banii furați. Tânărul a recunoscut furtul, declarând că a luat banii și a mers în magazine, unde și-a cumpărat haine și încălțăminte, bunuri pe care de altfel le avea asupra sa.
„El a crezut probabil că eu nu o să număr teancul de bani și s-a întors să mai ia ce avea de luat din casă”, explică păgubitul dubioasa întoarcere a autorului la locul faptei.
Pentru ca povestea să fie și mai ieșită din comun, Dorin Ailenei, condamnat în trecut pentru proxenetism, a refuzat deocamdată să depună plângere împotriva hoțului, așteptând ca tânărul de 27 de ani să-i restituie partea de bani pe care a cheltuit-o pe haine.
Inspectorul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a precizat că poliția continuă ancheta pentru a clarifica situația, așteptând în continuare plângerea din partea victimei.