Un bărbat din Șcheia a ajuns în Penitenciarul Botoșani, joi, după ce o sentință emisă pe numele său de autoritățile judiciare din Ungaria a fost recunoscută și pusă în executare de instanțele din România.
La solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Suceava a admis ca Răzvan Bolohan să execute pedeapsa de 3 ani de închisoare, emisă de Judecătoria de Ocol Szeged (Ungaria) pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și deținere de droguri, având corespondent similar și în legislația română în infracțiunile de trafic de migranți, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a altei substanțe și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Conform autorităților ungare, faptele au fost comise în august 2023.
La nivelul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a constituit o echipă operativă care a procedat la conducerea condamnatului în Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.






