De pe podium, după gratii

Sucevean fost „Mister Germania”, condamnat pentru că a împușcat un polițist



Adrian Ursache a fost condamnat la șapte ani de închisoare Foto: Steffen Könau
Adrian Ursache a fost condamnat la șapte ani de închisoare Foto: Steffen Könau

Un sucevean în vârstă de 44 de ani, originar din Câmpulung Moldovenesc, Adrian Virgil Ursache, a fost condamnat, săptămâna trecută, de un tribunal din Germania la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra unui polițist. Adrian Ursache a fost „Mister Germania” în 1998. Drumul lui din orășelul de munte din nordul României până pe podiumul frumuseții în Germania și apoi la închisoare este interesant de urmărit.
El s-a născut la 1 noiembrie 1974 în România, a lucrat ca mecanic auto în orașul Câmpulung Moldovenesc, meserie pe care a practicat-o și după ce a emigrat în Germania. Ca proaspăt cetățean german, în 1997-1998 și-a desfășurat serviciul civil (armata „civilă” germană) în Berlin, în ajutorul persoanelor cu handicap grav. În 1997, conform ziarului Berliner Zeitung, https://www.berliner-zeitung.de/von-ursache-und-wirkung-16137074, s-a logodit cu Yasemin Mansoor, fostă „Miss Germania” și s-a convertit la islam. În 1998 Adrian Ursache a fost ales „Mister Germania”.
Ulterior, el a studiat comerțul internațional la Universitatea din Anhalt, pe care a absolvit-o cu Master în Administrarea Afacerilor. După absolvire a lucrat la diverse companii de telefonie mobilă, apoi s-a alăturat industriei în energia solară ca acționar și investitor și a fondat compania Dima Da Energie GmbH.
În anul 2000 s-a căsătorit cu „Regina frumuseții” Sandra Hoffmann, cu care are doi fii. În primăvara acestui an, perechea s-a separat.
Problemele lui Adrian Ursache cu autoritățile au început în anul 2014, când a fondat la proprietatea sa și a socrilor săi, în Elsteraue (Saxonia-Anhalt), în orașul Reuden, pseudo-statul „Ur” și și-a făcut propria ideologie „Cetățenii Reich-ului”, o mișcare extremistă ai cărei adepți nu recunosc Republica Federală Germania și refuză să plătească impozite sau amenzi pe motiv că legile care prevăd astfel de sancțiuni nu au o bază constituțională.
În instanță, fostul „Mister Germania” a făcut scandal, astfel că judecătorii l-au dat afară din sală
Pentru că a refuzat să plătească taxe, impozite și amenzi în valoare totală de aproximativ 150 000 de euro, în 2016 statul a decis să-l evacueze pe Ursache de pe proprietatea pe care o deținea. Acesta a refuzat evacuarea pașnică a proprietății, astfel că în data de 25 august 2016 autoritățile au intervenit în forță, inclusiv cu trupe speciale. În timpul acțiunii, a existat un schimb de focuri și Ursache a împușcat cu un revolver un polițist și l-a rănit la gât. Procurorii au apreciat că dacă polițistul nu ar fi fost protejat de cască ar fi fost ucis, afirmă presa germană: https://www.mdr.de/sachsen-anhalt/halle/halle/urteil-prozess-adrian-ursache-100.html. În schimbul de focuri românul a fost, de asemenea, împușcat și rănit grav.
În aprilie 2017, procuratura l-a acuzat pe Adrian Ursache de tentativă de omor cu vătămare corporală periculoasă, rezistență față de poliție la aplicarea legii și încălcări ale Legii privind armele, cerând opt ani de închisoare. Procesul de tentativă de omor a fost deschis la 9 octombrie 2017 la Tribunalul Halle.
Ursache și-a susținut nevinovăția și a acuzat instanța și procuratura că nu sunt corecte și independente.
În instanță, fostul „Mister Germania” și-a pierdut de mai multe ori cumpătul, l-a insultat pe judecător și l-a concediat pe unul dintre avocații săi, astfel că până la urmă a fost dat afară din sală: https://www.mz-web.de/burgenlandkreis/prozess-gegen-adrian-ursache-verlaengert-verteidigung-kassiert-vierzehn-ablehnungen.
Săptămâna trecută, în data de 17 aprilie 2019, pentru tentativă de omor asupra unui ofițer de poliție Adrian Ursache a fost condamnat la șapte ani de închisoare.
Menționăm că Oficiul Federal pentru Protecția Constituției, agenția federală de securitate federală din Germania, a estimat în aprilie 2018 că aproximativ 18.000 de persoane susțineau mișcarea de extremă dreaptă „Cetățenii Reich-ului” (Reichsbürger), cel mai mare număr de adepți, aproximativ 3.500, fiind în Bavaria, unde de asemenea existau informații că aceștia încearcă să constituie o armată.


Adrian Ursache, fost „Mister Germania” Foto: Hartmut Krimmer
Adrian Ursache, fost „Mister Germania” Foto: Hartmut Krimmer
Adrian Ursache a fost condamnat la șapte ani de închisoare Foto: Steffen Könau
Adrian Ursache a fost condamnat la șapte ani de închisoare Foto: Steffen Könau


Recomandări

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor
Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor