În arestul IPJ

Sucevean dat în urmărire din 2008, săltat după ce a venit acasă convins că și-a ispășit pedeapsa în Italia

Ovidiu Ionuț Grigoraș
Ovidiu Ionuț Grigoraș

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, care era dat în urmărire încă din 2008, fiind condamnat definitiv la o pedeapsă de doi ani de închisoare, a fost săltat de polițiști acum două zile, când a revenit la domiciliul său din Valea Poienii-Dolhasca. Tânărul le-a declarat polițiștilor că a ispășit deja pedeapsa în Italia, însă cel puțin deocamdată nu există nici un document oficial în acest sens. Surse judiciare au precizat că tânărul era convins că nu mai are de executat nici o zi de închisoare, după ce a fost închis în Italia pentru o altă faptă.
Ovidiu Ionuț Grigoraș era condamnat definitiv din 23 mai 2008. La acea vreme Judecătoria Fălticeni a stabilit pedeapsa de doi ani de închisoare după ce tânărul a fost prins la volanul unei mașini neînmatriculate, cu număr fals, și nu avea nici permis de conducere. Din datele pe care le aveau polițiștii din Dolhasca la acea vreme tânărul a plecat din țară înainte de a fi condamnat definitiv, pe 9 iunie 2008 fiind dat în urmărire.
Anchetatorii de la Poliția orașului Dolhasca, care s-au ocupat de acest caz în ultimii ani, aveau informații că acesta se află în Italia. La un moment dat Grigoraș a devenit și posesor de permis de conducere emis de autoritățile italiene.
La scurt timp după sărbătorile de iarnă din decembrie anul trecut, polițiștii au obținut informația că Ovidiu Ionuț Grigoraș s-a întors în țară. Luni dimineață, la ora 9.00, polițiștii din Dolhasca l-au depistat pe acesta la domiciliu. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din mai 2008, rămas în vigoare, polițiștii l-au încătușat pe tânăr și l-au introdus direct în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini