Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din comuna Mălini, a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, de magistrații Curții de Apel Suceava, fiind acuzat că ar fi comis un jaf armat de peste 100.000 de euro, pe teritoriul Germaniei. Victor Feraru a fost reținut, ieri, de judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale pe raza municipiului Suceava. El a fost încătușat și încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava în baza unei sesizări Schengen, trimisă de Interpol, sesizare potrivit căreia pe numele suceveanului exista un mandat european de arestare emis de autoritățile germane.
Victor Feraru este fratele lui Nicu Feraru, tot din Mălini, unul dintre indivizii acuzați că au făcut parte din teribila bandă a “germaniștilor”, sucevenii care au jefuit, în perioada anilor ’90, zeci de oficii bancare în Germania. De altfel, din informațiile noastre, Nicu Feraru a fost condamnat la 13 ani de închisoare de autoritățile germane.
Potrivit unor surse judiciare, și fapta pentru care fratele mai mic a ajuns acum în spatele gratiilor este tot un jaf armat petrecut în Germania, pe data de 4 noiembrie 2004.
În acea zi, susțin autoritățile germane, Victor Feraru, alături de alte două persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită de nemți, a intrat înarmat în sediul unei case de economii din Dortmund și a sustras dintr-un seif nu mai puțin de 119.570 de euro.
Mandatul european de arestare pe numele lui Victor Feraru ar fi fost emis pe data de 10 decembrie 2008, iar sesizarea Schengen a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava trei zile mai târziu.
Deși susține că nu ar avea nici o legătură cu jaful pentru care a fost arestat, suceveanul va trebui să își dovedească nevinovăția în fața procurorilor germani, autoritățile române judecând doar legalitatea mandatului și dacă vor demara procedurile de extrădare.
Pentru că mandatul european de arestare nu a ajuns încă la Suceava, judecătorii Curții de Apel Suceava au decis încarcerarea pe o perioadă de doar cinci zile a lui Victor Feraru, timp în care procurorii trebuie să prezinte în instanță documentele pe baza cărora nemții îl vor in spatele gratiilor pe tânărul din Mălini.
16 mandate europene de arestare, în 2008 Potrivit statisticilor, în 2008, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au ajuns nu mai puțin de 16 mandate europene de arestare emise pe numele unor suceveni sau botoșăneni, dați în urmărire internațională pentru infracțiuni grave comise în străinătate.
Din cei 16 indivizi căutați la cererea autorităților judiciare din Germania, Spania, Italia, Anglia etc., doar cinci, trei suceveni și doi botoșăneni, nu au ajuns încă pe mâinile oamenilor legii, fiind în continuare dați în urmărire.






