Curier internațional de droguri

Sucevean arestat în Peru, după ce a fost prins transportând peste un kilogram de cocaină în stomac



Trei indivizi au fost arestați preventiv vineri, pentru că racolau tineri care să transporte droguri
Trei indivizi au fost arestați preventiv vineri, pentru că racolau tineri care să transporte droguri

Un tânăr din municipiul Suceava a fost arestat de autoritățile din Peru, după ce a fost prins transportând peste un kilogram de cocaină în stomac, suceveanul fiind folosit drept curier de droguri în cadrul unei rețele internaționale de trafic de stupefiante.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au confirmat, ieri, informațiile oferite în exclusivitate de cotidianul Monitorul de Suceava în edițiile trecute, potrivit cărora trei indivizi au fost arestați preventiv de Tribunalul Suceava, pentru că racolau tineri care să transporte droguri, ascunse în bagaje sau în stomac, prin înghițire, dintr-o parte în alta a lumii.
Prins pe Aeroportul Internațional “Jorge Chavez” din Lima
În ediția de sâmbătă, 21 aprilie, scriam că unul dintre curierii racolați de această grupare ar fi fost arestat pe teritoriul unui stat străin, iar ieri după-amiază, procurorii DIICOT au confirmat și această informație într-un comunicat de presă.
Respectivul tânăr, se arată în comunicatul respectiv, se numește Dumitru-Ovidiu Logofătu și are 23 de ani. „Acesta a fost racolat drept curier internațional de droguri de mare risc, prin prezentarea oportunității de a câștiga în mod facil sume importante de bani și garantarea siguranței acestor activități, fiind pus la dispoziția rețelei internaționale de traficanți de cocaină, în scopul obținerii de foloase materiale imediate și injuste”, se arată în comunicatul DIICOT Suceava.
Anchetatorii precizează că Dumitru-Ovidiu Logofătu a fost arestat pe data de 3 martie a.c. de autoritățile din Peru, fiind prins pe Aeroportul Internațional “Jorge Chavez” din Lima, în timp ce transporta cantitatea de 1.100 grame de cocaină, disimulată în 46 de capsule îngurgitate.
Racolau suceveni să transporte droguri pe relația Lima (Peru) – Amsterdam (Olanda)
Joia trecută, ofițeri Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat opt percheziții domiciliare, la mai multe adrese din cartierul Obcini, fiind ridicate mai multe unități de calculator, telefoane mobile, cartele telefonice și înscrisuri.
Patru indivizi au fost aduși în fața procurorilor DIICOT, Andrei Șincai (31 de ani), Radu Cozmin Tomașciuc (26 de ani), zis DMX, Gheorghiță Florea (26 de ani), zis John, și Constantin Ilie Croitor (25 de ani), toți din municipiul Suceava. Primii trei au primit ordonanțe de reținere și au fost arestați preventiv vineri seară, iar Croitor a fost lăsat să se întoarcă acasă, luându-se față de el doar măsura interdicției de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, cei patru s-au specializat în racolarea de curieri de droguri, în beneficiul unei rețele internaționale de traficanți de cocaină pe relația America de Sud – Europa de Vest.
„Au pus bazele unui grup infracțional organizat, întreprinzând demersuri de racolare a unor curieri pentru transportul unor cantități de cocaină pe relația Lima (Peru) – Amsterdam (Olanda), în beneficiul unei rețele internaționale de traficanți de droguri”, se arată în comunicatul DIICOT Suceava.
Există informații că și alți curieri ar fi fost arestați recent
Anchetatorii susțin că Radu Cozmin Tomașciuc, unul dintre cei trei tineri arestați, se afla în contact direct cu unul dintre membrii grupării internaționale de trafic de droguri și împreună cu acesta planifica deplasarea curierilor de droguri, asigurarea transportului și cazarea acestora pe traseul stabilit.
Deși anchetatorii nu dau mai multe amănunte, din informațiile noastre, pe lângă Dumitru-Ovidiu Logofătu au fost cel puțin alți cinci curieri racolați de gruparea lui Tomașciuc, existând bănuiala că încă doi tineri ar fi fost „priponiți” pentru trafic de droguri de autoritățile unor state străine.
Pentru destructurarea acestei rețele, structurile de combatere a crimei organizate au avut și sprijinul SRI – Direcția Județeană de Informații Suceava.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților”, se precizează în comunicatul remis ieri după-amiază.
Afacerea „Curierii”. Zeci de tineri suceveni în pușcării. Unul mort în împrejurări misterioase
Dumitru-Ovidiu Logofătu nu este singurul sucevean arestat după ce a fost prins transportând droguri pentru rețelele internaționale de trafic cu stupefiante.
Afacerea „Curierii” a apărut la Suceava, în 2007, potrivit ofițerilor Antidrog, fiind racolați în jur de 130 de curieri, tineri care în schimbul a câteva mii de euro s-au supus unor riscuri uriașe.
De altfel, potrivit statisticilor BCCO Suceava, peste 70 dintre ei au fost arestați și înfundă pușcării din întreaga lume.
Mult mediatizat a fost cazul unui tânăr din comuna Adâncata, Andrei Negrea (23 de ani), despre care există date certe că a fost curier de droguri și existau informații, apărute în exclusivitate în Monitorul de Suceava, și preluate apoi de mai toată presa națională, cum că respectivul ar fi fost prins și executat în China.
Zvonurile, confirmate ulterior oficial chiar de DIICOT, au fost infirmate de Ministerul de Afaceri Externe al României.
La câteva luni, reprezentanții MAE au anunțat că au fost informați de autoritățile chineze că tânărul respectiv s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 20 al unui hotel din orașul chinez Guangzhou.
Așa cum am arătat și în edițiile anterioare, curierii de droguri transportau stupefiantele fie ascunse în bagaje, fie prin metoda înghițirii cașetelor cu droguri.
La un singur transport, cărăușii de stupefiante trebuiau să înghită zeci de astfel de cașete cu heroină sau cocaină. Înainte, însă, erau testați cu bucăți de morcov, pentru a vedea dacă sunt în stare pentru o astfel de misiune.
În ziua în care urmau să livreze drogurile, explică aceeași sursă, cărăușii nu mâncau nimic, iar cu câteva ore înainte și pe durata transportului nu aveau voie să consume lichide.
După ce treceau de filtrele din aeroporturi și ajungeau la destinație, pentru a putea elimina cașetele cu droguri, transportatorii luau laxative.
Afacerea cărăușilor de droguri s-a concretizat până în prezent în două mari dosare penale, în ambele fiind trimiși în boxa acuzaților câte 12 inculpați. Într-unul dintre dosare, Tribunalul Suceava a dat verdictul, pedepse cu 15, zece și cinci ani de închisoare.




Recomandări

Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro
Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro
Câte 15 ani de închisoare pentru doi suceveni implicați într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro