Sucevean arestat după ce a fost interceptat în trafic cu peste 1 kg. de cannabis

Cantitate foarte mare de fragmente vegetale ridicată din mașina și de la domiciliul tânărului din Volovăț
Cantitate foarte mare de fragmente vegetale ridicată din mașina și de la domiciliul tânărului din Volovăț

Un tânăr prins cu peste 1 kilogram de cannabis în autoturismul cu care se deplasa a fost arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Suceava, în Ajun de Crăciun, la propunerea procurorilor DIICOT. Pe 23 decembrie, un echipaj de poliție a oprit în trafic autoturismul condus de Constantin Teodorescu, din Volovăț. Tânărul avea asupra sa cantitatea de 1024,1 grame cannabis.În aceeași zi, a fost efectuată și o percheziție la domiciliul tânărului.„La data de 23.12.2017, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința inculpatului Teodorescu Constantin din com. Volovăț, jud. Suceava, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Suceava, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de aproximativ 1300 grame de fragmente vegetale, ce prezintă caracteristicile plantei de cannabis precum și sumele de 12.000 de lei, 3060 euro și 40 de lire sterline”, se arată într-un comunicat al DIICOT. În total, există date că inculpatul Teodorescu Constantin a deținut în locuința sa cantitatea de aproximativ 2300 grame de cannabis, cu scopul de a o oferi spre vânzare, au arătat procurorii DIICOT. Constantin Teodorescu a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, iar pe 24 decembrie Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Recomandări

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Pedeapsă grea pentru un sucevean care a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis imaginile unei fete de 11 ani

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră