– Pe numele lui Costel Lazăr (34 de ani), din Vatra Dornei, a fost emis luna trecută un mandat european de arestare, bărbatul fiind acuzat că, alături de alți doi indivizi, a obligat mai mulți tineri să fure din magazine și locuințe din Italia
Judiciariști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Suceava vor aduce astăzi, în fața instanțelor de judecată, direct de pe aeroportul „Henri Coandă” din București, un individ din municipiul Vatra Dornei, pe numele căruia a fost eliberat, luna trecută, un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Respectivul, Costel Lazăr (34 de ani), a fost prins, săptămâna trecută, de autoritățile italiene și extrădat în România la primele ore ale zilei de astăzi. Lazăr a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat că, împreună cu alți doi indivizi, a obligat mai mulți tineri din Vatra Dornei să fure din magazine și locuințe din Italia. Unul dintre complicii lui Lazăr, Marius Simion (34 de ani), tot din Vatra Dornei, a fost prins în urmă cu două săptămâni, pe raza județului Prahova, fiind încarcerat în arestul Poliției. Acolo va ajunge, cel mai probabil, și Lazăr, dacă judecătorii Curții de Apel Suceava vor confirma mandatul de arestare emis pe numele său.
Potrivit anchetatorilor, gruparea din care făcea parte Lazăr a fost constituită în octombrie 2006. „În cadrul grupării, rolul lui Lazăr era acela de a supraveghea victimele traficate pe teritoriul Italiei, atât la locurile unde erau cazate, cât și pe timpul comiterii furturilor, pe de o parte pentru ca acestea să nu fugă, iar, pe de altă parte, să nu ascundă din bunurile furate”, mărturisesc anchetatori. Deși Simion era capul grupării, mai spun aceleași surse, în perioadele în care acesta revenea în țară, Lazăr îi lua locul. El era cel care coordona victimele (stabilea unde urmau să fie cazate, de unde să fure) strângea bunurile furate și se ocupa de expedierea lor în România (unde alți membrii ai rețelei se ocupau de comercializarea lor). „Alături de inculpatul Simion Marius, Lazăr era cel care îi agresa pe tinerii obligați să fure, exercitând permanent o presiune fizică și psihică”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.





