Suceava va fi gazdă, în acest an școlar, a Olimpiadei Naționale de Informatică, secțiunea liceu, competiția urmând să se desfășoare în primăvara lui 2019, în perioada 29 aprilie – 3 mai.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, alături de partenerii săi, printre care și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, va stabili coordonatele evenimentului.
La etapa națională a Olimpiadei de Informatică pentru liceu, cele două probe practice, de testare a cunoștințelor, se desfășoară pe parcursul a două zile, în laboratoarele din centrele de concurs.
Participarea la Olimpiada de Informatică este individuală, ediția din 2018, de la Constanța, din perioada 28 martie – 2 aprilie, reunind peste 450 de elevi, cadre didactice și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale. Începând cu anul școlar 2018-2019, competițiile școlare se vor desfășura în baza unei noi metodologii-cadru aprobată de Ministerul Educației.
Potrivit documentului, organizatorii olimpiadelor naționale trebuie să stabilească, dacă este posibil, ca acestea săse desfășoare „în universitățile de stat din România, pentru ca olimpicii să ia contact cu facilitățile de nivel european oferite de universitățile românești”.
Potrivit metodologiei, numărul participanților la etapa națională este de 90 elevi/an de studiu pentru olimpiadele de la disciplinele matematică, informatică, fizică, chimie, biologie.
Rezultate din acest an
Suceava a mai găzduit acest concurs în 1996. În 2018, concursul s-a desfășurat la Constanța, în 2017 la Brașov, în 2016 liceenii și-au dat întâlnire la Craiova, iar în 2015 competiția a fost găzduită de Târgoviște.
Pentru etapa națională a Olimpiadei de Informatică, subiectele sunt elaborate de grupul de lucru al Comisiei centrale a olimpiadei.
Ministerul de resort acordă încredere Inspectoratului Școlar Suceava prin atribuirea organizării acestei olimpiade, importante fiind și rezultatele bifate de-a lungul timpului de lotul județean în acest concurs.
În 2018, competitorii din județ s-au întors acasă cu o medalie de argint și șase de bronz, distincții adjudecate în urma rezultatelor obținute la cele două probe de concurs.
David Corneliu Turturean, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a obținut Medalie de argint.
Cu Medalie de bronz au fost răsplătiți următorii: Timotei Eduard Pauliuc – Liceul Teoretic Filadelfia Suceava; Daniel Todașcă – Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava; Cătălin Ioan Stanciu – Colegiul „Petru Rareș” Suceava; Ioan Alexandru Țifui – Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava; Iulian Țigănescu – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți; Cosmin Petru Săhlean – Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava.