Asigurări

Suceava va beneficia de garanții guvernamentale pentru finanțarea proiectelor de modernizare



Municipiul Suceava va putea asigura finanțarea necesară derulării proiectelor de modernizare întocmite prin Programul Operațional Regional cu împrumuturi garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, în urma discuțiilor avute la București săptămâna trecută, Sucevei i s-a aprobat dreptul de a contracta un credit de aproape 16 milioane de lei, pentru finanțarea a două proiecte majore.
“Avem șase proiecte eligibile, care pot fi finanțate, dar ordonanța de urgență referitoare la garantarea creditelor prevede deocamdată doar câteva domenii de activitate. Noi ne încadrăm la infrastructură. Drept urmare, avem o aprobare de principiu pentru garantarea creditului din Fondul Național de Garantare a Creditelor, pentru cele două proiecte mari – reabilitarea a 14 străzi din municipiul Suceava și modernizarea zonei centrale, cu parcări.
Suma totală necesară celor două proiecte este de 19,974 milioane de lei, iar conform normelor metodologice, Fondul Național de Garantare asigură 80% din această sumă, deci 15,97 milioane de lei. Pentru aprobarea acestui creditvom intra cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local, în perioada următoare. Și vom demara procedurile de licitație, să ne asigurăm că vom avea acești bani, să nu întârziem proiectele europene”, a precizat Lungu.
Șeful municipalității sucevene a dat asigurări că nici unul din cele șase proiecte nu este în pericol din cauza cofinanțării.
“Anul acesta avem asigurată cofinanțarea, din fondurile primite pentru pre-finanțare. Banii din împrumuturi sunt necesari abia din 2012”, a mai spus Lungu.
Ambiția edilului sucevean este ca primul dintre proiectele POR accesate, cel de prevenire a criminalității și siguranței cetățenilor, să fie finalizat înainte de termenul limită.
“Vrem să încheiem în avans primul proiect, să dăm dovadă de credibilitate în fața ADR și să putem demara celelalte proiecte. El ar trebui finalizat pe 28 mai, noi am vrea să fie funcțional la data de 20 mai. Firma care a câștigat licitația, UTI București, a achiziționat deja fibra optică necesară, trece de acum la montarea acesteia. Această operațiune ar urma să fie finalizată pe 25 aprilie, urmând ca apoi să fie montate camerele video”, a precizat Lungu.
Două proiecte POR – cel de reparații stradale și cel de modernizare a iluminatului public pe artera principală a Sucevei, sunt deocamdată blocate de contestațiile depuse la licitațiile care au avut loc.