Municipiul Suceava va fi unul dintre primele orașe din țară care vor avea dezvoltată o infrastructură publică de alimentare a mașinilor electrice. Mai exact, printr-un parteneriat care va fi semnat între Primăria Suceava și firma Renault, până la sfârșitul anului, în mai multe zone din oraș, în special în benzinării și în parcările publice.
“Avem o propunere concretă de parteneriat cu Renault, pentru dezvoltarea transportului electric. Suntem printre primele patru autorități locale din România alese pentru acest parteneriat și ne dorim ca în cel mai scurt timp, împreună cu Renault și cu alte firme private care vor să intre în acest proiect, să dezvoltăm infrastructura pentru transportul electric în Suceava”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Intenția autorităților locale sucevene este ca infrastructura de alimentare a automobilelor electrice să fie finalizată până la sfârșitul anului, cu atât mai mult cu cât, de anul viitor, Primăria Suceava își va completa parcul auto cu câteva automobile electrice.
“Într-o primă fază dorim să dotăm parcul auto al Primăriei Suceava cu două-trei mașini electrice, în limita reglementărilor bugetare, să dăm un exemplu celorlalți. Deja avem propuneri de la firme private interesate să participe în acest proiect și să achiziționeze mașini electrice”, a adăugat Lungu.