Alarmant

Suceava, unul dintre cele mai poluate orașe din România



Stația amplasată în Burdujeni monitorizează calitatea aerului pentru zona industrială
Stația amplasată în Burdujeni monitorizează calitatea aerului pentru zona industrială

Suceava este unul dintre cele mai poluate orașe din țară, nivelul concentrației de pulberi în suspensie PM10 fiind peste limita admisă începând din anul 2009. În cadrul unei videoconferințe pe care ministrul Mediului, Laszlo Borbely, și ministrul Administrației, Constantin Traian Igaș, au avut-o cu autoritățile județene, Suceava a fost nominalizată printre zonele poluate cu particule PM10.
Potrivit datelor oficiale, Suceava este una dintre cele 15 aglomerări urbane din țară în care au fost depășiți indicatorii la pulberi în suspensie. Particulele PM10 sunt pulberi cu dimensiuni mai mici de 10 microni și sunt emise de industria grea și traficul urban, dar și în urma arderilor de vegetație și a furtunilor. Aceste particule pot cauza afecțiuni astmatice, cardiovasculare, cancer pulmonar și moarte prematură.
Situație alarmantă pentru anul 2011
Potrivit directorului executiv al Agenției de Protecție a Mediului Suceava, Iluță Cocriș, calitatea aerului în municipiul Suceava este monitorizată cu două stații, una amplasată pe strada Tineretului, din Burdujeni, (pentru zona industrială) și una în cartierul Zamca, în apropierea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, pentru zona rezidențială.
Iluță Cocriș a arătat că la stația de monitorizare din Burdujeni nivelul concentrației de pulberi în suspensie PM10 este depășit începând cu anul 2009. Șeful APM Suceava a arătat că valoarea limită pentru particulele PM10 este de 50 micrograme pe un metru cub de aer, măsurată pe parcursul a 24 ore, concentrație care nu trebuie să fie depășită mai mult de 35 de zile pe an. Cu toate acestea, potrivit lui Iluță Cocriș, în anul 2009, concentrația de particule PM10 din aer a fost depășită în 67 de zile, aproape dublu decât perioada normală. Potrivit datelor de la APM Suceava, o îmbunătățire a calității aerului a fost constatată în 2010, însă și în cursul acestui an a fost depășită perioada maximă admisă pentru depășirea concentrațiilor de particule PM10 din aer. Astfel, în cursul anului, nivelul de pulberi în suspensie PM10 a fost depășit pe parcursul a 38 de zile.
O situație mai gravă se preconizează a se înregistra în cursul anului 2011, în condițiile în care numai în primele trei luni au fost înregistrate depășiri ale concentrațiilor de particule PM10 pe o perioadă de 25 de zile.
Starea curățeniei, unul dintre motivele pentru creșterea concentrației de particule PM10
Iluță Cocriș a mai spus că anul acesta, în Suceava au fost înregistrate și concentrații aproape duble în ceea ce privește nivelul de pulberi PM10. El a arătat că într-una din cele 25 de zile în care s-a depășit nivelul admis, concentrația de particule PM10 în aer a fost de 114,29 micrograme la un metru cub de aer, în condiția în care limita este de 50 de micrograme.
Șeful APM Suceava a arătat că depășirea concentrațiilor de particule PM10 este influențată de starea de salubrizare a orașului, de traficul rutier, de sursele de emisie industriale și de praful emis în zonele în care sunt șantiere de construcție. El a spus că depășirea nivelului de poluare poate fi influențată și de starea vremii.
„Particulele PM10 sunt un pericol pentru căile respiratorii, în special prin conținutul acestui praf. Este un praf care provine de la cauciucuri, de la emisiile de gaze ale mașinilor sau de la arderile necontrolate de deșeuri. De asemenea, praful poate să conțină și metale grele”, a declarat Cocriș.
El a mai adăugat că în municipiul Suceava, societatea de termoficare a orașului, SC Termica Sa, este cel mai mare agent economic care emite noxe în atmosferă.
Comisie pentru stabilirea unui program de gestionare a calității aerului
De precizat că în luna iulie 2010, prefectul județului Suceava a emis un ordin privind constituirea unei comisii tehnice pentru elaborarea unui program de gestionare a calității aerului în municipiul Suceava.
Potrivit acestui plan de măsuri, pentru reducerea poluării în Suceava au fost realizate investiții în reabilitarea și modernizarea electrofiltrelor de la două dintre cazanele SC Termica SA Suceava, precum și pentru reabilitarea și modernizarea arzătoarelor cu dioxid de azot de la aceeași firmă. Pentru a reduce nivelul poluării, societatea de termoficare a Sucevei ar trebui să mai facă investiții de peste 22 de milioane de euro în realizarea unei instalații de desulfurare a gazelor de ardere comună, precum și în închiderea și ecologizarea depozitului de zgură și cenușă, una dintre principalele surse de praf.
Pe de altă parte, trebuie spus că pentru reducerea concentrațiilor de particule PM10 din aer, Primăria Suceava trebuie să implementeze proiectul „Reabilitare străzi, pod și pasaj, modernizare parcuri și creare de stații modulare de transport public în comun”, care ar urma să fie finalizat în anul 2012.
La acest proiect se adaugă și cel de reabilitare a zonei centrale a municipiului Suceava, prin amenajarea a două parcări subterane și reabilitarea zonei pietonale și a străzilor.
Nu în ultimul rând, în planul de măsuri pentru scăderea nivelului de particule PM10 este inclusă și finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a Sucevei.