Un tânăr în vârstă de 28 de ani din municipiul Suceava, care a dispărut în urmă cu un an și jumătate în timp ce se afla în Franța, este căutat de polițiștii suceveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Suceava, polițiștii îl caută pe Ilie-Ovidiu Puraveț, în vârstă de 28 de ani, din Suceava, care a dispărut din luna octombrie 2010, în timp ce se afla în Franța.
Tânărul are înălțimea de 1,80 metri, 65 de kilograme, constituție astenică, păr șaten tuns scurt, fața alungită, ochi căprui, iar ca semne particulare prezintă două alunițe de culoarea pielii, ieșite în relief în partea de mijloc a urechii stângi.