Sirene și elicoptere

Suceava, sub amenințarea unui presupus cutremur, regia unui exercițiu tactic fără precedent



Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava va organiza la sfârșitul săptămânii, vineri, 2 septembrie a.c., , între orele 11:00 -13:00, un amplu exercițiu tehnic în zona Iulius Mall Suceava, fiind simulate fel de fel de dezastre, provocate în urma unui cutremur de mare amploare care a zguduit municipiul reședință de județ.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, exercițiul are ca scop punerea în aplicare a Planului de apărare în cazul producerii unor situații de urgență specifice provocate de cutremure și/sau alunecări de teren.
Scenariul exercițiului tactic este unul complex și cuprinde mai multe mai etape.
În prima fază, se va simula intervenția în cazul prăbușirii elementelor de construcție și surprinderea sub dărâmături a 25 de muncitori care lucrau la dezafectarea halelor industriale din fosta întreprindere FAMOS Suceava.
Apoi, va fi anunțată o explozie la conductele de gaz metan, explozie urmată de incendiu, la centrala termică a SC Genko Med Group SRL, cu extindere la secția de producție seringi. La secția de leșie a SC AMBRO SA se produce un incendiu de la flacăra oxiacetilenică a unui aparat de sudură, existând pericolul de explozie a buteliei de oxiacetilenă.
Dezastrele se țin lanț în regia exercițiului tehnic și salvatorii au pus la cale și intervenția în cazul producerii unui accident chimic. Scenariul este următorul: o autocisternă care transporta acid clorhidric uzat se izbește într-un stâlp de înaltă tensiune, rezultând avarierea rezervorului cisternei și deversarea necontrolată a acidului clorhidric, cu risc de contaminare a mediului din zonă (apă, aer, sol).
Ca și când nu ar fi de ajuns, are loc, doar pe hârtie din fericire, și un accident cauzat de prăbușirea un autovehicul cu două persoane la bord în râul Suceava, de pe podul din zona Bazarului, fiind solicitată intervenția forțelor specializate ale ISU pentru descarcerarea și salvarea persoanelor din râu.
La exercițiul de vineri vor participa sute de forțe de intervenție, fiind aduse inclusiv elicoptere și medici SMURD de la Iași, precum și echipaje de la ISU Neamț și Botoșani.