Autoritățile din județele Suceava și Botoșani au convenit să înființeze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară în vederea promovării de proiecte europene comune pentru absorbția fondurilor disponibile în exercițiul bugetar 2014 – 2020. Întâlnirea dintre autoritățile din cele două județe a avut loc în cursul zilei de ieri, la Centrul Economic Bucovina din apropierea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea. La discuții au fost prezenți președinții Consiliilor Județene Suceava și Botoșani, Cătălin Nechifor, respectiv Florin Țurcanu, precum și primarul Sucevei, Ion Lungu, și primarul din Botoșani, Ovidiu Portariuc, precum și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Est, Constantin Apostol.
După întâlnirea care a avut ca temă „Strategia de dezvoltare a Arealului Urban Suceava – Botoșani pentru perioada 2014 – 2020, Cătălin Nechifor a declarat că cele două județe ar urma să înființeze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară. „Am sentimentul că suntem cu un pas înainte față de alții. Este important ca noi să dăm semnalul că vrem să creăm acest pol de dezvoltare către Ministerul Dezvoltării Regionale”, a spus Nechifor.
El a adăugat că la viitoarea întâlnire a autorităților din județele Suceava și Botoșani va fi invitat să participe și ministrul Fondurilor europene, Eugen Teodorovici, la discuții urmând să fie invitați și reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri din cele două județe.
Cătălin Nechifor a ținut să le mulțumească autorităților botoșănene pentru prezența la această întâlnire, arătând că este nevoie de curaj și de viziune pentru a realiza o astfel de colaborare prin care pot fi atrase mai multe fonduri europene. Nechifor a mai arătat că cele două județe pot să promoveze proiecte comune, unul dintre acestea putând viza chiar și construcția unui stadion comun, într-o locație de pe ruta Suceava – Botoșani, care va putea fi folosit de echipele de fotbal din cele două orașe.
La rândul său, președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, a precizat că noua Asociație de Dezvoltare Intercomunitară va avea sediul în Salcea, spunând că acest oraș este la mijlocul distanței dintre Suceava și Botoșani. Florin Țurcanu a arătat că asociația de dezvoltare dintre cele două județe va ocupa primul loc la nivel național, atât ca număr de proiecte, cât și la absorbția fondurilor europene. „Vom demonstra că această asociație Botoșani – Suceava va fi prima din România la atragerea fondurilor europene”, a subliniat Țurcanu.
Lungu anunță că în această asociere vor intra și localitățile din zonele metropolitane Suceava și Botoșani
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, la rândul său, că municipiile Suceava și Botoșani au stabilit deja anumite proiecte care vor putea fi promovate în cadrul acestei asociații.
„Șansa acestei asociații este să avem încredere unii în alții. Este o asociere creată pentru dezvoltarea economică și atragerea de fonduri europene”, a arătat Lungu. El a subliniat faptul că în această asociere vor intra și localitățile din zonele metropolitane Suceava și Botoșani. Ion Lungu a mai spus că după ce Ucraina va deveni țară asociată a Uniunii Europene, orașul Cernăuți va putea fi cooptat în această asociere, pentru realizarea unor proiecte europene transfrontaliere.
În același timp, primarul din Botoșani, Ovidiu Portariuc, a arătat că în cursul lunii noiembrie a.c. va avea loc prima întâlnire comună a Consiliilor Locale din cele două municipii reședință de județ.
Nu în ultimul rând, directorul ADR Nord – Est, Constantin Apostol, a precizat că din punctul său de vedere asocierea dintre Suceava și Botoșani va avea succes. El a spus că acest model poate fi implementat și în alte zone ale Regiunii de Nord – Est. „Cred în succesul acestui demers și se va găsi și latura juridică pentru a fi pus în practică. Consider că ne va fi mai ușor în definirea și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene”, a spus Apostol.