– Manifestările se vor desfășura în Cetatea de Scaun, în perioada 8-10 februarie
Primăria Suceava se pregătește să sărbătorească, cu mare fast, 620 de ani de la prima atestare documentară a localității. Deși manifestările se vor desfășura în perioada 8-10 februarie 2008, municipalitatea și-a propus încă de pe acum să schițeze un program generos care va include spectacole, expoziții și simpozioane.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că toate manifestările vor fi gândite în jurul simbolului reprezentat de Cetatea de Scaun și de personalitatea lui Ștefan cel Mare.
„Vom atrage ca parteneri în organizarea acestui eveniment Complexul Muzeal Bucovina, Consiliul Județean și Ministerul Culturii și Cultelor, de unde deja am primit un răspuns pozitiv în acest sens. Vrem să punem în valoare ziua de 10 februarie 2008, printr-o sărbătoare de trei zile, cu simpozioane, spectacole, întâlniri, expoziții. Vom cinsti momentul punerii primei temelii a Cetății de Scaun și prima atestare documentară a Sucevei așa cum se cuvine”, a precizat primarul Ion Lungu.
Edilul șef al Sucevei este de părere că marcarea a 620 de ani de atestare documentară, precum și cinstirea figurii lui Ștefan cel Mare este o datorie morală pentru fiecare sucevean. În acest context, salvarea Cetății de Scaun, printr-un proiect de reabilitare, trebuie să fie o prioritate a municipalității. Primăria Suceava a depus deja, la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, un proiect pentru a atrage fonduri structurale pentru restaurarea Cetății de Scaun, proiect care încă își așteaptă finanțarea. De altfel, zona Cetății de Scaun este cuprinsă într-o zonă de agrement pe care municipalitatea intenționează să o creeze în Parcul Șipote. De organizarea manifestărilor din februarie 2008 se va ocupa o comisie formată din patru consilieri locali și trei reprezentanți ai Primăriei Suceava.





