Potrivit statisticilor poliției, Suceava se află printre județele cu cel mai mic volum al criminalității din România. În privința numărului de infracțiuni ce atentează la viața, integritatea și bunurile persoanei, sesizate în 2008, număr care s-a diminuat cu 4% față de situația operativă înregistrată în 2007, județul nostru se află pe locul 40 în ierarhia județelor din țară.
Cu un volum al criminalității de 831 de astfel de infracțiuni sesizate, raportat la suta de mii de locuitori, se poate spune că, la Suceava, se înregistrează de două ori mai puține fapte penale de natură judiciară decât în majoritatea celorlalte județe, media națională fiind de 1525 de infracțiuni.
Conform unui comunicat al Biroului de Presă al IPJ Suceava, în cursul anului trecut, s-au diminuat cu 6% și infracțiunile judiciare constatate, lucru care ne situează pe locul 39 la nivel național.
Tendințele descrescătoare ale criminalității pe raza județului Suceava reies și din statisticile pe linia infracțiunilor grave comise cu violență în cursul anului trecut, fapte ce au scăzut cu 19,1% față de acum doi ani.
La infracțiunile de omor, de exemplu, județul Suceava se află pe locul 37 în țară, cu 10 astfel de fapte petrecute în 2008, cu trei mai puțin față de 2007.
„Cu toate că suntem al doilea județ ca mărime din țară, la criminalitatea sesizată și cea constatată ne aflăm la polul opus, în partea inferioară a clasamentului, acesta fiind un rezultat favorabil al managementului activităților desfășurate, pentru limitarea și reducerea criminalității și creșterea eficienței”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
Pe ultimul loc, la furturi
În privința furturilor comise anul trecut, bilanțul ne situează pe ultimul loc în țară, în județul Suceava petrecându-se cele mai puține astfel de infracțiuni.
Statisticile vorbesc de la sine: 1.700 de furturi în 2008, cu aproape 250 mai puține față de 2007.
Au scăzut cu 30% furturile din locuințe, cu 28% furturile din societăți comerciale.
Singurele creșteri înregistrate s-au produs la furturile de auto, cu nouă în plus față de 2007, și la infracțiunile de tâlhărie, cu cinci fapte mai multe față de acum doi ani.
„Cele mai multe tâlhării au fost săvârșite pe stradă – 35, în locuințe – 9, în scara blocurilor – 6, în 12 cazuri fiind vorba despre smulgerea de obiecte (telefon mobil, poșete, alte bunuri)”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Încă un aspect pozitiv ar fi acela că județul Suceava se află între primele cinci județe din țară, prin procentul de 71,3% în soluționarea dosarelor cu autori necunoscuți înregistrate în 2008.
Și la capitolul infracțiuni economico-financiare, IPJ Suceava ocupă locul 32, după volumul criminalității.






