Județul Suceava primește înapoi aproximativ 85% din sumele pe care le plătește ca taxe și impozite la bugetul central. Cel puțin așa reiese dintr-o analiză realizată de cotidianul Gândul, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, luându-se în considerare taxele și impozitele plătite de județe în anul 2010, pe de o parte, și cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată și subvențiile acordate de la nivel central județelor. Potrivit clasamentului realizat de ziarul Gândul, Suceava se clasează pe locul al șaptelea în topul județelor care primesc cei mai mulți bani de la bugetul de stat, cu un procent de 85,2%. Primele două locuri în acest clasament sunt ocupate de județe din Regiunea de Nord-Est, Vaslui și Botoșani, cu procente de 89%, respectiv 88%.
Revenind la Suceava, procentul de 85% înseamnă că din 100 de euro pe care județul îi plătește la bugetul central, 85 de euro revin într-o formă sau alta autorităților și populației. Practic, Suceava nu este în momentul de față unul dintre județele care contribuie cu sume consistente la bugetul central al statului, cea mai mare parte din sumele plătite ca taxe și impozite revenind la bugetele locale și cel județean.
Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Aurel Burciu, doctor în management, spune că această situație este specifică județelor din Regiunea de Nord-Est a României, considerată una dintre cele mai sărace din Europa. El a precizat că județul Suceava are nevoie de fonduri de la bugetul de stat pentru a completa veniturile proprii ale administrațiilor locale și județene. Pentru ca acest procent să scadă, județul Suceava are nevoie de investiții.
Pe de altă parte, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, a precizat că o mare parte din sumele primite de la bugetul central sunt folosite pentru susținerea sistemului de protecție socială, pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri, pentru autoritățile locale, dar și pentru investiții. Ea a precizat că procentul mare de reîntoarcere a banilor plătiți din Suceava la bugetul central nu înseamnă numaidecât că județul este unul sărac. „Județul Suceava primește bani pentru că este unul dintre cele mai mari județene ale țării, are servicii publice sociale care trebuie susținute de la buget, precum și o rețea mare de drumuri județe pentru care se alocă fonduri. Acest procent nu are legătură cu veniturile proprii. Avem o lege prin care se distribuie banii județelor, care reglementează clar modul în care se face acest lucru”, a spus Irina Vasilciuc.