Artista plastică Elena Greculesi a decupat, la vârstă octogenară, „petecuțe de viață”, amintiri pe care le-a însăilat într-o carte cum n-am mai citit până acum.
Fiecare pagină este ca un tablou în care autoarea concentrează, de data aceasta în cuvinte-esență și nu în culori, secvențe răzuite de pe ecranul memoriei.
Cuvinte cu care se autoportretizează, dar cu care reușește totodată să facă un portret în esențe al Sucevei.
Strada copilăriei
Intitulată „Puținătăți. Petecuțe de viață”, cartea, cu doar 80 de pagini, este ea însăși esența unei vieți.
Autoportretului artistei, cu trăsături mișcătoare în funcție de vârstă, i se alătură, în oglinda clară a amintirilor, portretul urbei cu casele, grădinile, străzile, prăvăliile, instituțiile și oamenii din perioada interbelică și până la tabloul Sucevei de astăzi.
Câteva secvențe: Strada copilăriei, pe care „curgea de sus un părău, dinspre grădinile Weczkerna, împărțind orașul în două”, „moara de apă din margine”, „coșmelia” lui Ițcovici, „prăvălia mică” din care mușterii cumpărau „pâine proaspătă, caiete de aritmetică, odecolon trei nuanțe, săricică, bomboane învelite Stolwerk, hârtie de muște, Naigewirtz, Kindrus patru culori și câte și mai câte”.
Strada cu „casele deosebit de modeste” cu „hogeaguri din care iese fumul și câini care latră noaptea”, cu moara lui Schmidt și morărița îmbrăcată cu „haină de ploaie neagră, de cauciuc”, care a plecat apoi în Germania, vecinii („Cucoșița, nevasta birjarului Ștrulică”…Familia Zettel…Anton, măcelarul care „are mică prăvălie în piață”, Gorlițchi care are birjă și „Cumsântâmplă”, tăietorul de lemne, care „iese din casa mică, pe muchie de părău, cu scăunoaia și fierăstrăul”…).
Grădinile bunicilor
Bunicii, care locuiau „pe două străzi paralele, care curg spre cetate”. Casa bunicilor Greculesi: „curățenie, alb imaculat”, cu grădina de lângă Biserica Mirăuți, „cu flori de toate soiurile” („pe lângă gardul din vale era un rând mare de trandafiri pentru dulceață din care Rozalica noastră făcea dulcețuri minunate”)
Bunicul, fost slujitor imperial, „răspundea de paza orașului Suceava”. Bunica, Rozalia, „mare artistă” care face „cruciulițe, inimioare, chipuri dintr-un material pe care nu-l cunoșteam…vopsite apoi în culori”.
Ceilalți bunici, Scobeniuc, aveau o grădină cu iaz, cu pomi fructiferi, unde se afla „cel mai iubit loc”, „o răchită, pe hatul de sus, cu o scorbură mare, plină de furnici, unde îmi petreceam timpul de mică”.
Bunicul Gheorghe, pietrar-cioplitor (a fost reprezentantul breslelor în Suceava) „dăltuiește piesele lipsă la biserici” și „cântă la vioară”.
Bunica, Petronela, care pregătea de Crăciun „bucate de post. Douăsprezece feluri”, o ține pe genunchi, într-o fotografie de familie, când avea doar un an și era îmbrăcată cu „rochiță de organdi roz”…
Suceava – altă înfățișare și o „înghițitură amară”
Suceava de odinioară a căpătat treptat altă înfățișare: „numeroase locuințe, străzi noi, civilizate, au fost asanate bălți, a apărut Combinatul de hârtie și celuloză…spitalul mare, frumos…magazine piețe, s-a construit un canal lung care duce în el, spre vărsare în râul Suceava, apele pârâului de sub cetate…”.
S-au construit „un stadion, în zona Areni, cu multe locuri, modern…străzi asfaltate sau pietruite, canalizare, lumină electrică, policlinici, restaurante, școli, grădinițe…multe mici industrii, multe blocuri de locuințe…”.
Alte scene vizează „magazinul de culori, materiale de pictură…Casa de cultură din centrul orașului”, dar și o „înghițitură amară: cârciumile, în săpătura sub pământ, în coasta zidurilor cetății” („pentru alte popoare ar fi un loc de neatis, de mândrie”) sau „statui de ceară de prost gust în incinta cetății, în cort („Oare și aici banul face totul pentru a murdări mândria unui neam?)”.
„Pe un cer de organdi, petecuț de nor voi fi…
Ultima filă a cărții trebuie reprodusă integral. Cu titlul „Încheiere”, Elena Greculesi schițează următorul tablou: „Sunt tare bătrână. În mers, ca să nu pun un pas greșit, mă ajută bastonul cu trei picioare. Dacă mă așez pe un petecuț de iarbă, mă voi ridica cu greu, stângaci. Mai am năzuințe? Uneori ele s-au învălmășit născând torente, alteori au curs ușor ca apușoara din topirea zăpezii, printre cioburi de gheață, pietricele. Puțin a mai rămas, ultimele două note dintr-un cântec. Pe un cer de organdi, petecuț de nor voi fi, răvășit în mii”.
