Alarmant

Suceava, pe locul doi în țară, la numărul de copii cu diabet

Județul Suceava este pe locul doi la nivel național în ceea ce privește numărul de copii bolnavi de diabet, după Brașov. Conform celor declarate de către șefa Centrului Județean de Diabet, doctor Gabriela Crețeanu, numai în anul 2005 au fost descoperiți cu diabet 12 tineri cu vârste de până la 18 ani. O mare parte dintre aceștia provin din zona Rădăuți. Gabriela Crețeanu declară că nu se știe cu exactitate din ce cauză se înregistrează cazuri atât de multe de diabet la copii în județul nostru, dar că o parte dintre copiii cu vârste mici au făcut această boală pe fond de stres, micuții suferind din cauza lipsei părinților. S-a ajuns la această concluzie după ce au fost înregistrate destule cazuri de copii bolnavi ai căror părinți sunt la muncă în străinătate, copii care prezintă așa numitul sindrom de părăsire. Este și cazul unui băiețel, depistat recent cu diabet și care suferea enorm în lipsa părinților, deși era foarte bine îngrijit de bunici.
Șefa Centrului Județean de Diabet a precizat că pacientul cu cea mai fragedă vârstă pe care l-a avut până în prezent a fost o fetiță de numai 9 luni, și care în prezent are 6 ani și este dependentă de insulină. Anul trecut au fost depistate cazuri de diabet la copii sub un an de zile.
Gabriela Crețeanu a menționat că în anul 2005, la nivel de județ, s-au înregistrat 1.386 de cazuri noi de diabet, din care 191 sunt insulino-dependenți, restul urmând tratament cu medicamente.
În anul care a trecut au fost luați în evidențele centrului 12.156 de diabetici.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română