Dacă la data de 18 august a.c., printr-o inițiativă conjugată, Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Cultural Bucovina și Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuți au organizat o manifestare prin care li s-a reamintit sucevenilor că urbea lor a fost atestată documentar cu 622 de ani în urmă, data de 31 august s-ar cuveni pomenită întrucât marchează ridicarea Sucevei, în anul 1786, la rangul de oraș comercial liber.
Două momente istorice legate de existența în urbe a comunității armene
Ceea ce este mai puțin remarcat în contextul acestor două momente istorice este faptul că atât prima atestare documentară a orașului Suceava, cât și conferirea, la începutul celui de-al doilea deceniu de administrație austriacă a Bucovinei, a rangului de oraș comercial liber, sunt legate de existența în urbe a comunității armene.
Suceava, menționată ca cetate în februarie 1388 într-o scrisoare adresată de Petru I Mușat regelui Poloniei, Vladislav II Jagello, căruia principele moldav i-a acordat ca împrumut o anumită sumă de bani, este atestată pentru prima oară ca urbe într-o enciclică emisă (la data de 18 august a aceluiași an) de catolicosul Theodoros al II-lea, referitoare la organizarea ecleziastică a armenilor est-europeni.
Influența armenilor din zonă a fost hotărâtoare pentru o serie de decizii administrative
După aproape patru sute de ani, când partea de nord-vest a Moldovei a intrat în componența monarhiei Habsburgice, iar Suceava era circumscrisă teritoriului anexat cu numele Bucovina, prezența, interesele și influența armenilor din zonă au fost hotărâtore pentru o serie de decizii administrative, care au condus la dezvoltarea economică a întregii provincii.
Reformele iosefiniste au creat o serie de înlesniri care le-au permis negustorilor și meșteșugarilor să-și extindă și să-și intensifice activitatea.
Negustorii armeni din Bucovina erau interesați de achiziționarea și comercializarea mărfurilor din provinciile dezvoltate ale imperiului, iar acest lucru a impulsionat schimburile comerciale.
La cererea unor negustori armeni, Bucovina a fost inclusă în cordonul vamal
Doi negustori armeni din Suceava, Ioan și Nicolae Capri, au fost în două rânduri la Viena (în 1783 și 1785) și au cumpărat mari cantități de mărfuri, în valoare de 6.000 de florini, bani obținuți printr-o cambie garantată chiar de șeful Administrației militare a Bucovinei, generalul maior Karl von Enzenberg.
Influența acestora a fost decisivă pentru includerea Bucovinei ca provincie imperială în cordonul vamal (o notă a Consiliului Aulic de Război din Viena, adresată în luna ianuarie 1786 generalului Enzenberg, menționează faptul că includerea Bucovinei în cordonul vamal s-a făcut la cererea fraților Capri, „negustori din Suceava”).
Pentru rolul lor la dezvoltarea provinciei, armenilor (care, deși bogați, erau doar negustori sau arendași) li s-a ridicat interdicția de a achiziționa proprietăți funciare, lucru care le-a oferit dreptul de a accede la titluri nobiliare.
Gazda la Suceava a împăratului Iosif al II-lea, primul negustor armean înnobilat din Bucovina
Prin cumpărarea unor moșii, Ioan Capri a intrat în rândul stării nobiliare devenind primul negustor armean înnobilat din Bucovina și totodată cel dintâi nobil bucovinean căruia i se recunoștea apartenența la starea nobiliară de cavaler al statelor supuse coroanei austriece.
Împăratul Iosif al II-lea, care a vizitat Bucovina în două rânduri, în 1783 și 1786, a fost găzduit la Suceava într-una din casele familiei Capri.
În anul 1785, monarhul l-a ridicat pe “neguțătoriul Bucovinii, Ioan Capri, și nu numai pe dumnealui ci și pe feciorii dumnealui, dară și pe toți copiii lor acei trupești, cum și pe strănepoții acestora, bărbătești și femeești… la cinste și boerie” acordându-i diploma de înnobilare cu titlul de “Edler von Marecey” și “semnul de peceți” (blazonul).
Ulterior, în anul 1790, membrii familiei Capri au fost ridicați pe scara nobiliară, de către împăratul Leopold al II-lea, la starea de baroni galițieni.
Înlesnirea schimburilor comerciale și decizii favorabile dezvoltării meșteșugurilor
Odată cu înlesnirea schimburilor comerciale s-au luat și decizii favorabile dezvoltării meșteșugurilor. Prin introducerea magistratului, ca formă de organizare administrativă, dreptul cetățenesc sau indigenatul se acorda cu precădere străinilor care practicau meșteșuguri. Meșterilor și artizanilor care se așezau în orașe le erau acordate scutiri de la plata impozitelor, de la recrutare și încartiruiri militare.
Numărul de meșteri, calfe și lucrători nu mai era restricționat, favorizând creșterea numărului de meseriași care veneau către orașele noii provincii.
Regulamentul de reorganizare administrativă a orașelor din Bucovina (Cernăuți, Siret și Suceava) întocmit de guvernatorul Enzenberg stipula faptul că tuturor negustorilor și meseriașilor străini li se va acorda încuviințarea de a se așeza în aceste orașe dacă fac dovada că sunt stăpâni asupra meșteșugului practicat și au o ținută morală corectă.
*
Devenind oraș comercial liber, cu privilegiul ținerii unui mare târg anual (reformele iosefiniste desființând din anul 1786, în toate provinciile imperiale, îngrădirile existente în privința târgurilor, astfel încât fiecăruia îi era îngăduit să cumpere și să vândă orice marfă), Suceava a cunoscut o dezvoltare economică în care s-a conturat și s-a consolidat o pătură de negustori și meseriași care au lăsat în urmă vechea economie de tip feudal și au asigurat trecerea la economia capitalistă.
