“Suceava are două cinematografe – unul la Iași și altul la Botoșani”, e o glumă care circulă tot mai des printre suceveni, care, pentru a vedea un film nou, într-o sală de cinema, trebuie să meargă în alte județe.
Din păcate, gluma aceasta va fi valabilă cel puțin încă vreun an de zile, pentru că șansele ca anul acesta să fie deschis un cinematograf modern în clădirea Centrului Cultural Bucovina au fost spulberate de ritmul greoi în care decurg lucrările la această investiție.
„Nu înțeleg constructorii care se plâng că nu au de lucru, că nu au bani, dar nu lucrează, deși nu avem nici o restanță la plată, mâine dacă ne aduc facturile le și plătim”, a spus ieri primarul Sucevei, Ion Lungu, dezamăgit de faptul că două importante investiții, demarate în anii anteriori, vor fi finalizate cu întârziere.
„Cu Skate Park-ul de lângă Patinoar ne-am făcut iluzii că îl vom da în funcțiune pe 1 iunie, de Ziua Copilului, dar după ultimele discuții cu constructorul, ultimul angajament este pentru 1 iulie 2014. La fel stă situația și cu Centrul Cultural Bucovina, unde ultimul angajament de finalizare la stadiul fizic, fără dotări, este 20 octombrie 2014”, a explicat primarul Ion Lungu, după discuțiile purtate cu conducerea firmei Civica, care a câștigat licitațiile de execuție a celor două proiecte.
„A trecut iarna, sărbătorile pascale, zilele libere de 1 mai, și tot nu se vede mobilizare acolo, deși lucrările sunt în întârziere”, a adăugat Lungu, care a spus că va verifica săptămânal aceste obiective de investiții, pentru a vedea dacă se respectă graficele de lucru.
Lucrările de modernizare și extindere a clădirii fostului Cinema Modern, transformat în Centrul Cultural Bucovina, sunt condiționate de păstrarea funcționalității de cinematograf, una din sălile viitoarei clădiri urmând să fie transformată în cinematograf 3D.