Handbal

Suceava nu a scăpat de complexul Reșița



Sucevenii nu au reușit nici aseară să învingă Reșița
Sucevenii nu au reușit nici aseară să învingă Reșița

Meciul din etapa a VI-a a Ligii Naționale de Handbal a confirmat complexul sucevenilor în fața celor de la Reșița. Oaspeții s-au impus cu scorul de 30-29 (14-14), la capătul unei partide nebune, beneficiind din plin și de câteva decizii favorabile ale cuplului de arbitrii Din-Dinu.
Prima parte a jocului a început cu un gol al celor de la Universitatea Suceava, iar apoi oaspeții au înscris de 4 ori consecutiv. Studenții au revenit și au egalat, iar apoi s-a mers cap la cap până la finalul celor 30 de minute, sucevenii egalând în ultimele secunde, cu un gol al lui Adomnicăi din apropierea centrului terenului, scor 14-14. Trebuie spus că în prima repriză oaspeții au beneficiat de nu mai puțin de 9 lovituri de la 7 metri, în comparație cu doar 2 lovituri acordate pentru suceveni. O notă în plus pentru portarul Iulian Andrei, care a apărat excelent în această repriză.
Partea a doua a început în aceeași notă de echilibru, dar după 15-15 reșițenii s-au distanțat constant, până la 18-26, cea mai mare diferență înregistrată în acest meci. A fost momentul în care Leonard Bibirig a cerut time-out și preț de câteva minute s-a înscris la ambele porți. De la scorul de 20-28, Universitatea a avut o revenire senzațională, recuperând gol după gol. Cu un minut înainte de finalul timpului de joc, tabela arăta 29-30, cu oaspeții în atac și sucevenii cu un om mai puțin. Chiar și așa, studenții reușesc o intercepție și pleacă pe contraatac, dar Mădălin Țuțu comite fault în atac. Mai erau 20 de secunde de joc, timp în care Reșița a ținut de minge și a plecat de la Suceava cu o victorie dramatică.
Arbitrii, huiduiți copios de spectatori
Erorile comise de suceveni în debutul părții secunde și deciziile de arbitraj au fost cele care au stabilit rezultatul final. De altfel, deciziile cuplului Din și Dinu au stârnit mari nemulțumiri atât în tribune, cât și pe banca tehnică a sucevenilor, directorul tehnic Petru Ghervan fiind avertizat cu cartonaș galben în repriza a doua.
„La acest scor, orice mic dezavantaj se cunoaște. Au fost decizii care ne-au dezavantajat și pot spune că cei doi arbitrii nu au condus meciul al nivelul valorii lor. Am făcut și noi o serie de greșeli, și toate acestea s-au văzut pe tabela de marcaj”, a declarat Petru Ghervan la finalul partidei de la sala Liceului cu Program Sportiv.
Curios sau nu, ambele înfrângeri suferite de Universitatea Suceava în această ediție de campionat, cea de la Târgu Jiu și cea de aseară cu Reșița, s-au produs cu Din și Dinu în calitate de arbitrii.
Bibirig crede că se putea mai mult
Leonard Bibirig, antrenorul sucevenilor, crede că elevii săi puteau obține mai mult de la acest meci. „Ne-am dorit foarte mult victoria, dar din păcate am ratat foarte mult cu față în față cu portarul și am făcut greșeli tehnice neforțate, care ne-au costat cele două puncte. Mai mult, la începutul reprizei secunde a apărut o stare de deconectare a jucătorilor noștri de care au profitat din plin oaspeții. Dacă eram puțin mai atenți pe final puteam să obținem cel puțin un punct. Am jucat în viteză și de aceea au apărut greșeli tehnice, pe care trebuie să le eliminăm în continuare pentru a spera la cupele europene. Chiar dacă am pierdut vreau să-mi felicit jucătorii pentru modul în care s-au dăruit pe teren”, a spus Bibirig.
Oaspeții spun că a contat experiența
Tehnicianul celor de la UCM Reșița a răsuflat ușurat după fluierul de final și a mărturisit că diferența s-a făcut pe experiența elevilor săi.
„Știam că vom avea un meci greu la Suceava, în fața unei echipe ce practică un handbal în viteză cu jucători tineri și de perspectivă, pe care îi felicit pentru dăruirea de care au dat dovadă. Cred că am câștigat acest meci datorită experienței jucătorilor noștri, în fața unei echipe gazdă cu un joc în viteză, la care inevitabil au apărut greșelile tehnice. Noi am avut patru sau cinci jucători pe care i-am lăsat acasă și pot spune că avem în acest moment două echipe cu care putem juca liniștiți în Liga Națională”, a declarat Gligore Czari.
Clasament:
1. UCM Reșița 6 5 0 1 197 – 168 10
2. HC Odorhei 6 5 0 1 191 – 162 10
3. HCM Constanța 6 5 0 1 214 – 189 10
4. Lignitul Pandurii Tg. Jiu6 5 0 1 178 – 169 10
5. CS Universitatea Suceava 6 4 0 2 188 – 161 8
6. Universitatea Cluj 5 4 0 1 162 – 141 8
7. HC Minaur Baia Mare 5 2 1 2 134 – 156 5
8. CSM Satu Mare 6 2 0 4 191 – 206 4
9. Dinamo Municipal Brașov 5 1 1 3 140 – 151 3
10. Știința Bacău 5 1 0 4 135 – 139 2
11. CSA Steaua București 5 0 2 3 130 – 143 2
12. CSM București 5 1 0 4 142 – 158 2
13. Univ. Poli. Timișoara 5 1 0 4 136 – 155 2
14. CSM Oradea 5 0 0 5 128 – 168 0