Suceava la 1934



Suceava la 1934
Suceava la 1934

„Violina reposatului Porumbescu”
Violina reposatului C. Porumbescu, o cremoneză de Nicolai Amati din anul 1620, e de vânzare cu prețul de 250 fl. în folosul creândei fundațiuni «Ciprian». Reflectanții binevoiască a se adresa la părintele reposatului Ciprian, parochul Porumbescu în Frătăuții noi, posta Frătăuții vechi”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 7, Suceava, 15 August 1887.
Suceava la 1934
Priveliștea colinei pe care-i așezat orașul Suceava de astăzi produce o impresie care este cu atât mai neplăcută, mai dureroasă, cu cât cel ce vizitează Suceava este mai conștient de ceea ce ar trebui să fie acest oraș. De la intrare, venind din oricare parte, te întâmpină aceleași maghernițe leproase, pășești aceleași drumuri desfundate și murdare, străjuite de garduri sparte. În tot locul se ivesc urme ale unor furtuni, care au iezit cenușă și nisipuri streine peste comorile noastre. Împrejmuite de hanuri clădite din pietrile curților domnești de altădată, singurele supraviețuitoare ale Sucevei vechi, bisericile, ctitorii voevodești, intră și ele în paragină! Zidurile încep să crape, acoperișurile se sparg, ploaia pătrunde, picturile și frescele se șterg, curțile sunt pline de bălării…Ruinele cetății se prăvălesc în râpă zi de zi. Pe pripoare, unde odinioară străjuiau case cu largi pridvoare moldovenești, azi așezări într-o rână, fără nici un pic de poezie, străine cu totul față de pământul pe care-s prinse. Suceava de azi deziluzionează, contrariază pe toți cei atrași de mirajul naționalist ce-l exercită ea asupra tuturor românilor”.
„Crainicul Cetății”, nr. 3-4, 1934.
„Programul sărbătoririi zilelor de 23 și 24 August în orașul Suceava”
„Programul începe pe 23 August la ora 10, cînd în parcul Arini va avea loc mitingul oamenilor muncii. Imediat, între orele 15-19, vor avea loc în parcul Arini, parcul «1 Mai» Ițcani și Căminul Cultural Burdujeni, manifestări cultural artistice, în timp ce în același interval de timp, pe stadioanele sportive din Suceava și Ițcani vor avea loc jocuri de fotbal în cadrul finalei cupei «23 August». Ziua se încheie la ora 20 cu reuniunile tovărășești din parcul Arini și CFR Ițcani. În ziua următoare, între orele 9.30 și 10, va avea loc deschiderea festivalului pe stadionul sportiv Suceava. Între orele 11-15 vor fi manifestări sportive: fotbal, volei, atletism, pe terenurile «Tineretului», «Voința» și «CFR» Ițcani. De la 12-13 se va desfășura concursul de ciclism pe traseul Suceava – Ițcani – Șcheia – Suceava, după care urmează programe artistice susținute în parcurile Arini Suceava, 1 Mai Ițcani și căminul cultural Burdujeni. Sărbătorile se vor termina la ora 21 cu seara cîntecului și dansului”
„Zori Noi”, Anul XII, Nr. 3335, 21 August 1958.



Recomandări