Cel puțin un spital de psihiatrie din județul Suceava va intra într-un program pilot pentru reforma în domeniul sănătății mintale, în parteneriat cu psihiatri și spitale de psihiatrie din Austria.
În cadrul unei conferințe de presă, managerul de proiect pentru partea română, dr. Mugur Ciumăgeanu, șeful Centrului Național de Sănătate Mintală, împreună cu coordonatorul austriac, prof. dr. Heinz Katschnig, au declarat că până la sfârșitul lunii ianuarie echipa de implementare a proiectului va evalua spitalele psihiatrice din județele Timiș, Olt și Suceava și că din județul nostru sigur va fi selectat un spital, dacă nu chiar două sau trei.
„Aceste 3 județe sunt cele mai evoluate din țară în demersurile privind reforma în domeniul psihiatric și de aici vom selecta 4 spitale cu care vom lucra. Ne concentrăm pe Suceava pentru că este un județ de mare potențial”, a declarat dr. Ciumăgeanu.
Medici instruiți cu ajutorul actorilor La rândul său, prof. Katschnig a prezentat echipa cu care va lucra, criteriile de selecție a celor 4 spitale și obiectivele proiectului.
Practic, la finalul celor 2 ani, cât durează implementarea, rezultatele ar trebui să se vadă în managementul de caz în psihiatrie, în dezvoltarea serviciilor comunitare pentru bolnavul psihic și integrarea acestuia în familie și comunitate, dar și în îmbunătățirea sistemului juridic și de finanțare pentru asistența psihiatrică și crearea unei puternice legături profesionale pe traseul pacient-psihiatric-medic de familie-familie.
„Suntem extrem de impresionați de ceea ce am văzut că se întâmplă aici, în județul Suceava, unde spitalele de psihiatrie sunt în renovare și în construcție, unde ONG-urile au reușit să implice beneficiarii de asistență psihiatrică în viața de zi cu zi a comunității. Și aceste lucruri au contat când am spus că Suceava sigur va fi unul din cele 4 locații selectate”, a declarat prof. Katschnig.
Evaluarea și selecția de la sfârșitul lunii ianuarie se vor face împreună cu Ministerul Sănătății, care va cofinanța cu 10 la sută proiectul de înfrățire instituțională, în valoare de 1 milion de euro. Restul sumei se asigură din fonduri comunitare.
Mai trebuie spus că atât medicii psihiatri, cât și cei de familie care vor fi implicați trebuie să fie vorbitori de limbă engleză deoarece instruirile presupun și prezența unor actori care vor juca diferite roluri, iar prestația actoricească va fi în limba engleză.
Sănătate
Suceava intră într-un proiect pilot pentru sănătatea mintală
