Dacă în intersecțiile din orașele mari cerșetorii mișună printre mașini, cu mâna întinsă, în Suceava sunt văzute, zilnic, persoane paralizate, în scaune cu rotile, sprijinite în cârje, și mame care poartă după ele copii cu biberoane goale în gură, cerând mila trecătorilor.
Privirea ne este atrasă, uneori, de cartonul murdar pe care scrie cu litere de-o șchioapă: „sunt paralizat”, „sunt muritor de foame”.
Trecătorii îi privesc, de multe ori cu îngăduință, le dau un leu sau o plăcintă și trec mai departe. De cele mai multe ori, cerșetorii se așază în puncte strategice: la intrarea în piețe, lângă un magazin alimentar sau în apropierea chioșcurilor de covrigi sau fornetti.
Cerșetor la 84 de ani Gheorghe Curcă are 84 de ani și s-a născut în comuna Moara. L-am întâlnit în apropierea pieței mari, într-un scaun cu rotile, cerând ajutor.
Repeta neîncetat ceea ce scria și pe cartonul pe care-l ținea pe brațe, cu mâinile înghețate: „«sunt paralizat» ajutați-mă!”. Am fost curioși să aflăm care este povestea lui și de ce a ajuns la mila oamenilor.
Bărbatul ne-a spus că s-a născut la Moara. Viața a fost dură cu el și până la urmă doar cerșitul îl mai apropie de meleagurile unde a copilărit. Bătrânul are acum domiciliul în orașul Târgu Frumos. La puțin timp după ce s-a născut, mama lui a murit. Când Gheorghe avea un an și jumătate s-a prăpădit și tatăl său. El, împreună ceilalți patru frați mai mari, au fost crescuți de rude, dar mai mult din mila vecinilor. Nu le-a fost ușor, astfel că, de multe ori, dormeau pe unde apucau, în frig, în ger, flămânzi, lipsuri care le-au afectat sănătatea. Toți s-au prăpădit. A rămas doar el, singur pe lume. Încă din copilărie, Gheorghe suferă de reumatism, boală care, în ultimii 25 de ani, l-a țintuit în scaunul cu rotile.
Pensie de 100 de lei În anul 1941, Gheorghe, împreună cu mulți alți tineri și vârstnici, au fugit din calea trupelor sovietice. S-au refugiat la Târgu Frumos. Nu avea o meserie, dar a muncit ca argat pe la „boieri”, și, mai apoi, om de serviciu pe la diferite localuri. Cu greu a reușit să-și facă un viitor. A fost căsătorit, dar soția i-a murit acum 22 de ani. De atunci îi este foarte greu. Are o pensie de 100 de lei, care nu-i ajunge pentru medicamente și hrană.
Deși are domiciliul în alt oraș („actele pe care le aveam de copil le-am pierdut când ne-am refugiat”), îi roagă pe vecini să-l ajute să urce în autobuz, apoi pe alți călători să-l coboare în stația din Suceava, unde crede că poate să mai primească un bănuț de la trecători.
„Ce să fac cu un milion de lei pe lună? Când este cald, cum este acum, mai vin la Suceava, pentru că eu de aici din zonă mă trag, și oamenii aici sunt mai îndurători, mai buni. Îmi mai dau și de mâncare și câte un leu, și așa mai pun și eu un bănuț deoparte pentru zilele negre. Nu mă duc în Iași sau în altă parte la cerșit. Aici mă simt acasă. Toți frații mei au murit, n-am rude, n-am pe nimeni și tare-i grea singurătatea”, ne-a povestit bătrânul.
Se folosește de handicapul copiilor Am mai mers câteva sute de metri și am întâlnit-o, lângă chioșcul de Fornetti din apropierea Oficiului Județean de Poștă, pe Ludovica Balog, de 37 de ani, din Pătrăuți.
Femeia este însărcinată în luna a opta, dar vine zi de zi la cerșit în Suceava, purtând în brațe un copil. Femeia trăiește în concubinaj cu un bărbat din Pătrăuți și are cu acesta trei copii. Din spusele femeii, reiese că bărbatul cu care locuiește este bolnav și nu poate munci, familia întreținându-se doar din ajutorul social și din alocația copiilor.
Pentru a-și rotunji veniturile, Ludovica preferă să practice cerșetoria. Tot ea ne-a povestit că nu câștigă mai mult de 30 de lei pe zi, dar înseamnă mult pentru familia ei.
Doi dintre copiii femeii au probleme de sănătate. Băiatul de zece ani este ghebos, iar femeia îl expune frecvent trecătorilor, ridicându-i haina, chiar dacă este frig afară, pentru ca oamenii să-i vadă handicapul. Fetița de patru ani suferă de distrofie musculară. Peste puțin timp femeia va mai da naștere celui de-al patrulea copil.
„Nu vrei să-ți ghicesc?” Pe străzile Sucevei întâlnim și tineri cu proteze la picioare, care nu pot să muncească și încearcă să obțină un venit din cerșetorie.
Mulți dintre ei nu spun nimic, ci pur și simplu își așază o cutie de carton lângă ei, stau cu privirea ațintită în pământ, iar trecătorii le aruncă câte un ban.
Alții cerșetori, mai vârstnici, se deplasează cu greu, sprijiniți în cârje, dar din loc în loc se opresc pentru a-și trage răsuflarea, dar și pentru a întinde discret o mână, semn că au nevoie de ajutor.
Mai sunt și țigăncile din zona Autogării Suceava, care dacă nu te agresează cu întrebarea „nu vrei să-ți ghicesc?”, atunci îți cer, cu siguranță, un leu. Este tributul pe care mulți trecători (în special femei) îl plătesc pentru a fi lăsate în pace de către obraznicele țigănci.
