Județul Suceava este în acest an gazda a două olimpiade naționale, cea de Științe socio-umane și cea de cea la discipline tehnologice, mai exact Fabricarea produselor din lemn.
Prima olimpiadă va începe pe 1 aprilie și va dura până pe 5 aprilie. Este vorba despre olimpiada la discipline tehnice Fabricarea produselor de lemn. Evenimentul este găzduit de Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, iar la olimpiadă sunt așteptați participanți din 21 de județe ale țării, 38 de elevi, 21 de profesori însoțitori și 15 membri ai Comisiei centrale. Cazarea elevilor participanți și a profesorilor însoțitori se va face la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava. Probele de concurs se vor desfășura conform graficului, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat“ Suceava.
Olimpiada de științe socio-umane va avea loc la Gura Humorului, în perioada 2-6 aprilie 2012 și va fi găzduită de Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun”. La această olimpiadă sunt așteptați 308 elevi din țară, 88 de elevi de gimnaziu și restul liceeni.